Abisuri

Am greșit când te-am ascultat povestind orașe printre oameni mici, grăbiți și prăfuiți. Străzile tale mi s-au părut încă de la început prea galbene și, semafoarele tale, mult prea  gri. Exista, acolo, în mijlocul bulevardului larg, un loc anume. Cineva trasase pe astfalt o dungă, fină, mov și acolo, în echilibru pe dunga aceea mov, acolo îmi plăcea să mă gândesc la tine.  De obicei mă așezam într-un picior și priveam lumea cum trece. Oamenii tăi mici treceau grăbiți. Unii, mai puțin grăbiți, defineau excepțiile acelea de care îți plăcea ție atât de mult să îmi vorbești. “Să nu generalizăm” îmi spuneai tu în timp ce-ți sorbeai cafeaua neagră cu ziarul în față și eu începusem încă de atunci să nu te mai contrazic. Nu avea sens și direcția o stabileai întodeauana tu, în funcție de intensitatea cafelei. “Să nu care cumva să adaugi zahăr” îmi spuneai tu în fiecare…