viața ca o vrabie

viața este ca o frânghie întinsă bine pe care se bălăngăne o vrabie mică împotriva vântului și a anotimpurilor ea vrabia singură de prea multe ori te decizi să continui să speri împotriva tuturor și să te simți unul contra celorlalți trezindu-te a doua zi de dimineață ca un idiot de vinovat care tot crede și tot crede până se întemnițează singur între trei pereți și o fereastră fără perdele orientată spre grădina sufletului pictată într-o toamnă sosită pe nepusă masă într-o dimineață plictisită de joi ziua în care mă bucur cel mai mult că a trecut și încă mai este ca și cum aș cauta la nesfârșit infinitul acela de treceri dintr-o continuă uitare a unui noi sfârșit în imensa bucurie că va exista cu siguranță încă o trecere posibilă și încă una peste alta suntem făcuți să căutăm mereu altceva și altceva și în tot acest timp avem…