Nimic surprinzător

Nimicul ăsta mă omoară cu sentimente cu tot, cu durere și, mai presus de toate, cu nebunie cu tot. Sunt toată scufundata în prăpastia dintre ceea nu este și ceea ce, în nebunia care desparte viața de vis, ar putea să fie sau ar putea să nu fie, sau, în cel mai nebunesc mod cu putință, ar putea să fie fără să  fi fost sau ar putea să fi fost fără ca nimeni altcineva să-și fi dat seama că-n realitate o singură zi nu contează la fel de nebun ca o viață, sau poate, pentru că fiecare își trăiește orb și surd și resemnat propria nebunie, o singură zi înseamnă, în cel mai nebunesc mod, mai mult sau cel puțin la fel de mult, ca o singura viață. Simt nebunia degetelor de la coate și nebunia ochilor din gene și fredonez ușor în gând pe un ritm ciudat, zvarcolit, un vers alb. Îmi e capul găuri și vidul îmi e spațiu golit de nebunia unei clipe. Caut definiția sforii care ma leagă și continui să detest nimicul. 

Sunt nebună de legat.