În viață fă-ți de cap, cu cap, până peste cap
Ieri am pierdut o frunză și am plâns…
Sunt o nuanță printre multele altele. Am fost aproape praf și am devenit din când în când culoare. Privesc lumea din spatele unei ferestre mari și sorb secundele la intervale regulate de timp. Trăiesc intre doua frunze și trec odată cu ploile. Cad petala și cresc odată cu ploile. Picuri reci se scurg râuri și, din când în când, îmbătrânesc…
Cine sunt?
Sunt eu, sunt adierea, sunt umbra unui vis, sunt rătăcirea dintre răsărit şi focul desfrânat al chemărilor sângelui. Sunt revărsarea suspinelor în culorile curcubeului şi în mine mă regăsesc într-u tot ceea ce suntem.
Sper că am ghicit … 😉
O zi minunată !!!
Din spatele ferestrei dinspre strada, privesc lumea cu ochii tai. Nu se putea descrie mai frumos ceea ce văd. Da, ai ghicit, ești tu!
Eu sunt! Un pârâu, izvorât dintr-o pădure ascunsă. Uneori dispar, flămând de viață și sec. Trăiesc doar printre frunze. Ploaia mă readuce la viață. Uneori, ferestre ale sufletului, mă privesc atent, două câte două. Iar nuanțele lor se scaldă în albastru și verde!
Esti! Nu ești departe….
Bună,
Îmi place să scriu, să grădinăresc, să gătesc și să călătoresc
Abisuri 
Răspunde-i lui abisurile Anulează răspunsul