În parcare


Multă vreme nu s-a auzit nimic. Apoi a apărut un nas mic. Mi se părea cunoscut dar n-am spus nimic. Apoi au început să crească amintirile. Una câte una i-au dat o formă. Priveam de la etajul șapte și parcarea mi se părea mică. Și nasul și amintirile păreau mici de etajul șapte. Când au început să i se îngroașe gândurile, a devenit serios. De frică am luat liftul și am coborât la parter. Nu era nimeni în parcare. Dintr-o baltă mă privea o mustață. Am răsuflat ușurata. Nu eram eu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.