Strivise melcul sub talpa groasă a sabotului drept și apoi zâmbise satisfăcută.
Ina avea un zâmbet fermecător, ochi căprui, puțin alungiti, câțiva pistrui pe nas și pe pomeți, părul îl avea blond și rar, prins într-o coadă de cal pe care i-o făcea bunica ei în fiecare dimineață, înainte să plece la școală.
Mai avea și un bunic sever care îi trăgea palme la fund de fiecare dată când lua o notă mică. De fapt și de drept era un bunic vitreg care o certa des și pe bunica Inei, așa cum se certau bunicii mei, așa se certau și bunicii Inei, era normal să se certe, așa credeam eu pe vremea aceea, și eu crescusem printre țipete și amenințări, bunicul țipa la bunica, o amenința pe mama dar Mama nu-l prea băga în seamă pe bunicul, mama știa că pe mine nu mă bate niciodată bunicul și, ca să nu se mai audă din stradă cum se ceartă, mama zicea mereu ca bunicul și făcea ca ea, atâta vreme cât pe mine nu mă atingea era bine, așa gândea mama pe atunci dar nu realiza că nu palmele bunicului erau cele mai periculoase ci vorbele acelea spuse cu năduf și aruncate cu atâta răutate în față, acelea dureau cel mai tare și lăsau urme chiar multă vreme dupa ce mama închidea ușa de la intrare, să nu se mai audă din stradă, chiar multă vreme după, ani la rand au lăsat urme, de aceea eu ajunsesem să cred că așa trebuie să fie, că bunicul Inei nu încălca nici o regulă și, oricum nu conta, după o scatoalca sau două, Ina uita, uita și zâmbea.
Abisuri 