În picioare, niște șosete negre, amestec cu bumbac și niște pantofi deja purtați. Negri, cu șiret.
În palmele lui bătătorite, o mână mică, albă, delicată. La piept, la butoniera, o batistă de in făcută floare. Un fel de crin, sau, poate, o lalea. Sau, câte puțin din fiecare. Roșu intens. Pe fața lui arsă de soare, un zâmbet cât o căruță. Lung. Suficient de lat. Niște dinți abia îțiti dar o privire care spune totul. Până ce moartea îi va despărți. Acum și pururea și-n vecii vecilor. Jos pălăria.
Abisuri 