Am deschis sertarul și mi-am adus aminte.
Când ai plecat, aveai lacrimi în ochi. Îți venea să urli de durere, dar n-ai urlat.
Mă iubeai enorm, perfect, profund și imens. Așa îmi spuneai și, de fiecare dată când voiam să-ți răspund, îmi puneai degetul pe buze și-mi spuneai să tac. Era secretul nostru. Trăirea și sentimentele nimănui altcuiva. Erau ale noaste. Erau diminețile nostre târzii și cafelele noastte amare. Era tot ce puteam să fim și n-am fost. Apoi am luat degetul din sertar și l-am băgat în buzunar.
Abisuri 