Își pune pălăria în cuier, își suflă nasul zgomotos, apoi începe:
– Ți-am spus doar, n-ai vrut să mă crezi când ți-am spus că o să-mi cadă cerul în cap. Mi-ai zis că aberez eu, ca de obicei. Ei uite c-a picat. Fix în creștetul capului a picat.
– Mai taci, măi omule, că tu mereu faci din țânțar armăsar. Tu și drobul tău de sare, m-ați înnebunit și alta nu. Mai lasă-mă-n pace cu nebuniile tale, trăiește prezentul și atât. Ce trebuie să se întâmple, oricum se va întâmpla.
– Omul strânge pumnul și dă una în masa. Se fac țăndări o farfuri și un castron.
– Mai lasă-mă-n pace cu discursurile astea motivaționale, femeie. Că mă bagi în mormânt cu ideile astea ale tale. Eu îți spun că mi-a căzut cerul în cap și tu, tu ce poți să-mi zici ? Să trăiesc prezentul? Dar îl trăiesc, femeie. Tu nu te uiți la mine că sufăr? Fix în creștetul capului m-a lovit. Dacă mă dădeam puțin la o parte, nu mult, doar câțiva centimetri, nu mai cădea peste mine. La asta servește suflatul și-n iaurt și drobul de sare. La asta servesc amândouă, daca vrei să știi. – Și acum ce vrei de la mine? Ia un paracetamol și o aspirină cu multa apă si bagă-te în pat. Și după, dacă încă îl mai simți, acolo, în creștetul capului, să stingi lumina și să respiri adânc. Că doar n-a murit nimeni dintr-o simplă răceală
Abisuri 