Am făcut odată poc dar nimeni n-a auzit. Și-au pus doar căștile pe urechi și au continuat. Unul în fața celuilalt. Unul la altul. Unul împotriva altuia. Apoi au început să arunce cu cuvinte, cu farfurii, cu cuțite, cu polonice. Săptămâni întregi am trăit printre cioburi. Din când în când adormeam și visam că zbor. Când mă trezeam, făceam poc din nou dar nimeni nu mă auzea. Își puneau doar căștile pe urechi și continuau. Când au venit să mă ia, aveam deja șapte ani dar încă nu era totul pierdut.
Abisuri 
Lasă un comentariu