Peste câmpuri gri se așterne o iarnă albă. E atât de frig încât încep să plâng cu țurțuri. Să nu care cumva să înțepi pe cineva, îmi șoptește de nicăieri o voce. O caut din priviri dar nu o găsesc. Tace. Tac. La est răsare soarele. Țurțuri ascuțiți devin lacrimi. Caut o batistă dar nu o găsesc. Să-ți faci ordine în sertare, să nu amesteci șosete cu oameni care nu contează. Nu merită. Dau pe gât un pahar cu whisky și adorm. Între riduri încă fine, mi se zbat amintirile. Zâmbesc.
Abisuri 