Îi spun să se ducă la dracu’ cu toate prostiile din capul ei. Nu te mai suport, pricepi? Plânge. Toată aiureala asta cu psihologul tău mă obosește. De ce nu-ți dă naibii niște pastile, să terminăm odată pentru totdeauna. O să-i ceri, zici. Prea târziu, zic. Mă car, auzi? Nu aude. Trântesc ușa după mine, mă opresc la primul hotel. Camera pute, îmi aprind o țigară. Dau drumul la televizor. O femeie s-a aruncat de la etajul zece. Încep să plâng. Tremur. Urlu. Cineva bate în perete. În calorifer. În zadar. Nu-mi pasă.









Lasă un comentariu