În ultimul timp nu mă mai recunosc. Îmi șterg lacrimile cu dosul mânecii și-mi fac o cafea tare. Fără zahăr. Sorb. Mai știi? Mi-ai spus mai demult că sunt frumoasă. Nu, nu o frumusețe clasică, tu ai o frumusețe sălbatică, asimetrica, aproape diformă este frumusețea ta. Te-am privit mirată, cum adică diformă, te-am întrebat. Ai râs și m-ai strâns în brațe. M-ai iubit, în felul tău egoist dar, la un moment dat, te-ai plictisit și ai plecat. Ca să te uit, am devenit încet, încet, alta. Plâng și sorb. În ultimul timp nu mă mai recunosc.
Lasă un răspuns