Ce vremuri. Seratele dansante, mirosul de mosc din spatele urechilor, străinii pe care îi refuza constant, ea le era cu mult mai sus, ea, cu talia ei fină și cu nonșalanța care o caracteriza, ea îi juca pe degete, uite-așa îi amețea, să-și pună pofta-n cui amărâții. N-aveau nivelul și basta. Dar n-a pierdut nimic Ochiul stâng îi atârnă acum cu mult mai jos decât cel stâng și toți viermuiesc în jurul ei
Să trăiască în dezechilibru, să lase de la ea, nici în mormânt n-a putut accepta.
Lasă un răspuns