În acea iarnă grea, acum vreo 40 de ani, am căzut în șanțul de pe stradă. Nu îmi amintesc bine cum am ajuns acolo. Să mă fi împins ceilalți copii sau să fi alunecat, împiedicată cum mă știu. Cert e că mirosea a pământ umed, abia înghețat. Deasupra mea, străluceau stelele. Am adormit, cu ochii lipiți de cer. Am visat că privesc lumea de sus, atât de sus încât răutatea celorlați copii nu putea să mă doară. La un moment dat m-a găsit bunica, m-a luat în brațe și m-a băgat în pat. Ani buni după, am devenit puternică.
Abisuri 
Lasă un comentariu