Abisuri

În căutarea adevărului interior

Să-mi văd de treabă


Când le-am spus că plec, mi-au spus să-mi văd de treabă pe acolo și să nu întreb pe nimeni nimic. Mai ales prin gările de metrou.

Mi-au spus că francezii sunt aşa şi pe dincolo, să am grijă ce şi cum, să nu cumva să.

Am ascultat. N-am întrebat pe nimeni nimic. Am avut mare grijă. M-am pierdut şi apoi m-am regăsit. Nu răspundeam decât întrebată. Nu râdeam decât când râdeau şi ceilalţi. Nu se făcea să fac opinie separată.

Mi-au spus că-s prea timidă şi n-am curajul iniţiativei. Mare păcat. Trebuia să ştiu să vorbesc în public. Să fixez privirea oamenilor şi să fiu eu. Să nu-mi fie frică de oameni. Să nu-mi fie frică de mine. M-au trimis la cursuri. Să ies din carapace. Să prind privirea oamenilor şi s-o port cu mine. Să vorbesc tare şi clar. Să nu-mi fie frică de ideile crete și nici de eșec.

Chestia cu eşecul n-am priceput-o de la început. Dar, până la urmă, m-am pris. Eșecul e doar un fel de reset de care, din când în când, avem nevoie. Am respirat profund şi mi-am luat avânt. Am eșuat de multe ori dar am învăţat o sumedenie de lucruri. Şi, cel mai important, am învăţat că inamicul numărul unu îmi era imaginea proastă pe care o târam cu mine. Despre mine. Complexul de inferioritate, implicit. Capul plecat şi ochii una cu podeaua.

Am făcut teatru şi m-am tăvălit pe jos. Am intonat tare şi clar. Am dansat. Am învăţat să respect felul celorlalți de a vedea lumea. Am trăit într-un amestec colorat de culturi şi religii. Mâncam împreună şi dezbăteam lumea. Francezi, algerieni, egipteni, marocani, libanezi, vietnamezi.

Şi eu.

Exista un respect tacit şi reciproc. Învăţam câte puţin în fiecare zi. Nu ştiam mai nimic despre religii si nici despre homosexualitate. M-am deschis încetul cu încetul. Am învăţat să spun ceea ce cred şi să cred ceea ce spun. Am prins curajul să privesc oamenii în ochi şi să le vorbesc sincer.

Încetul cu încetul am început să privesc cerul. Norii. Avioanele. Să scurtez distanţele dintre mine şi ceilalţi.

Nu există nimic bătut în cuie. Şi nimic, dar absolut nimic nu este întâmplător.

Un răspuns la „Să-mi văd de treabă”

  1. Avatarul lui Kornnn13

    Aparențele pot fi înșelătoare … și asta în ambele direcții.
    O seară minunată!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.