Abisuri

Dragele mele,

Am ajuns cu bine. Pe avion am plâns. Oamenii din jur mă întrebau, din priviri, dacă am pățit ceva. Nu le-am răspuns. Ce era să le zic?
În aeroport m-a așteptat fata patronului. M-a pupat de patru ori, pe ambii obraji, și apoi ne-am urcat într-un taxi. Aici oamenii se pupă chiar dacă nu se cunosc. E felul lor de a se saluta. Asta am aflat-o ieri, când a venit patronul să mă ia, să mă ducă la un interviu. M-a pupat și el, tot de patru ori, tot pe ambii obraji. L-am întrebat dacă treaba cu pupăturile este o practică frecventă. A fost mirat de întrebare. Adică, noi nu ne pupăm? Noi romanii, a vrut să zică. Ba da, ne pupăm, dar doar așa, între prieteni. Aha, ok, la ei e un pic altfel. Am mers cam o oră în taxi. Nu cine știe ce peisaje. Blocuri multe, gri, aglomerație pe autostradă, claxoane.
Fata paronului s-a ocupat de toate: m-a cazat într-un fel de cămin studențesc, mi-a dat bani de buzunar – gen trei salarii din Romania, vă vine să credeți? – a făcut cumpărături. Când a plecat, m-a pupat iar, tot de patru ori.
Camera e drăguță, văruită în alb, are tot ce-i trebuie. Prima noapte n-am prea putut dormi. Abia spre patru dimineața am adormit și, când m-am trezit, m-am speriat groaznic. Nu știam unde sunt. Apoi am început să plâng și să-mi doresc să nu fi făcut niciodată “marele pas”. Dar gândul că sunt la Paris și mă pot plimba oricând pe Champs Elysee m-a mai liniștit.
Imediat se face o săptămână de când am ajuns și deja îmi vine să mă urc pe pereți. Ieri am fost la un interviu, acum aștept. Mi-am luat un radio mic, din Montmartre. Acolo unde e Sacre Coeur. Nebunie, când veniți pe aici o să vă duc. M-am simțit că-n București, lângă Gara de Nord. In fine. Ce-am mai făcut? M-am tot plimbat, am fost la cumpărături, mi-am cumpărat fier de călcat și am început să beau bere. Nici berea nu e ca la noi. E mult mai tare, gen de la zece grade în sus. O amestecă cu tot felul de chestii. Tequilla, vodka, tării. Niște ciudați, nu?
Ah, ce voiam să vă mai spun : aici oamenii nu mănâncă omletă sau salam la micul dejun. Nu, doar croissanti pe care îi înmoaie în cafea. Și nici cafeaua nu o beau din căni la micul dejun. O beau dintr-un fel de castroane mici, umplute până la buză. Bleah, bleah, dar nu prea am ce face.
Voi cum sunteți? Vă pup.