Azi a fost liniște. Nici o nuntă-n sat, nici măcar un copil rătăcit la marginea câmpului. Până și trenurile au trecut tăcute prin gara ce dă să se dărâme. Cu toată această liniște, ziua a trecut greu. De plictiseala, am început să număr. Până la 634567 am numărat. Noaptea am privit stelele, dimineața m-a găsit în aceeași poziție : un pic înclinată spre stânga, cu stoluri întregi de păsări răspândite în cele patru puncte cardinale. Ele pleacă, eu rămân. Eu și întinderea fără sfârșit, până dincolo de calea ferată.
Lasă un răspuns