Abisuri

---

---

– Azi l-am văzut din nou. Din bucătărie. Tocmai ce scoteam pâinea prăjită, pe farfurie.

– Ignoră-l.

– Îl ignor, doar că uneori sunt curioasă. Mai arunc o privire pe geam. Să văd dacă-i acolo. Știi că peste zi nu prea e?

– Păi, e normal, că doarme. Dacă își petrece nopțile privind lumea, trebuie să doarmă și el, nu?

– Crezi că îi privește și pe alții?

Andrei zâmbește. Se schimbă în hainele de casă și dă drumul la televzor.

Alege un film de pe Netflix. Un thriller la care am început să ne uităm luni. Luni am ajuns aici. Un apartament mic, de două camere, de tip vagon. O baie care pute, un balcon și o bucătărie îngustă în care nu încăpem amândoi. Un bloc de patru etaje, fără lift, construit prin anii optzeci.

Bloc de pensionari și închirieri Airbnb.

Scări de pe vremea împușcatului, cu mozaic alb-negru, mărunt. Ieri m-am împiedicat de o sârmă care ieșea dintr-una din trepte. Dacă nu era balustrada de plastic verde de care să mă țin, aș fi căzut.

Cu siguranță aș fi căzut.

– De ce nu te uiți pe unde mergi?, s-a rățoit Andrei la mine.

N-am zis nimic. Ne-am fi certat dacă aș fi spus ceva.

Apoi am despachetat, am făcut o salată de roșii cu castraveți și am fiert un poliș.

– Mamă, de când n-am mai mâncat poliș, îi spusesem lui Andrei când mă sunase să mă întrebe ce să ia de mâncare și mă întrebase daca poliș e ok.

Poliș cu salată de roșii cu castraveți, asta a fost prima noastră cină în apartamentul închiriat prin Airbnb.

O lună de zile, pet friendly, cinci sute de euro, plata în două tranșe.

La zece m-am dus să mă culc. Eram frântă.

Spre patru dimineața, m-a trezit mieunatul pisicii. Trecea printr-un fel de criză de panică și căuta curenții de aer. Să iasă. Să evadeze. Mi-am dat seama că era vorba de o criză de panică după felul în care respira.

Repede.

Neregulat.

Am luat-o în brațe și am început să mă plimb cu ea prin sufragerie. Cinci kile și un pic. Cam cât un bebeluș.

Atunci l-am văzut prima oară. Era acolo, la una dintre ferestrele blocului din față, și mă privea. Fuma. Nu l-am băgat în seamă. Nu mi s-a părut ciudat. Ciudat era să trebuiască să calmez pisica la ora patru dimineața. Ciudat era că o pisica putea face crize de panică.

După ce s-a calmat pisica, pe la cinci dimineața, m-am întors în pat. N-am reușit să adorm decât la șase și jumătate după ce a sunat ceasul și Andrei a plecat la servici.

La opt m-am trezit și mi-am prăjit o felie de pâine. Atunci l-am văzut a doua oară. Era tot acolo, la o fereastră a blocului din față, și mă privea.

– Deci, crezi că îi privește și pe alții? Insist.

Andrei nu-mi răspunde.

Nu mai insist. Mă duc în dormitor, dau perdeaua la o parte și privesc blocul din față. Etajul șase, a patra fereastră din stânga. Stă acolo și mă privește. Involutar, tresar. Trag perdeaua, mă întorc în sufragerie și mă așez lângă Andrei, pe canapeaua din catifea albastră.

(va urma)