Abisuri

La Dana am ajuns din întâmplare. Ni se modificaseră datele de plecare și de întoarcere (ale zborului) și am fost nevoiți să refacem traseul astfel încât să îl prelungim cu o zi dar în așa fel încât să ajungem în Amman relativ devreme, să zicem în jurul prânzului, ca să avem timp să ne odihnim, să mergem la cină la un fost coleg de la Orange Jordan și să ne culcăm destul de devreme încât să ne putem trezi la șase dimineața, să plecăm spre aeroport.

Urcam din sud, din Aqaba, spre Amman. Am ales Dana nu doar pentru că numele meu este Dana și Petra, pe care o vizitasem cu câteva zile înainte, e numele purtat și de prietena mea cea mai bună din copilărie, ci și pentru faptul că citisem că Dana este cea mai importantă rezervație naturală din Iordania.

Satul Dana este un sat aproape părăsit, format din câteva case de piatră, o parte dintre ele transformate în camere de hotel, o stradă, o biserica și un magazin cu de toate. Camera de hotel în care am înnoptat nu era mare, dar era super confortabilă. Nu știu dacă senzația de Zen era dată de felul în care era aranjata camera, de faptul că eram răcita cobza și patul era, în acel moment, cel mai confortabil pat din lume, că existau pliculețe de ceai și cană de încălzit apa sau, doar gândul că locul acela este atât de vechi (datează de acum șase mii de ani, satul fiind construit de beduini) a contribuit într-o oarecare măsură.

Una peste alta a fost o experiență de neuitat. Camera dădea într-un fel de micro alee pe care am partajat-o cu cei doi prieteni cu care eram. În fața ușii, pe micro alee, se afla o micro măsuță de cafea. Nu exista propriu-zis recepție, exista un om care se ocupa cu primirea clienților, curățenie, pregătit micul dejun. Nu departe de camere, exista și un loc de privit apusul, valea, stâncile, împrejurimile.

După ce a apus soarele, s-a lăsat liniștea. O liniște ca pe vremea copilăriei, noaptea, la țară. Am stat minute fără să spunem nimic, doar trăind acea clipă imensă, de care aș fi tras s-o prelungesc la infinit.

Tăceam, ascultam liniștea și priveam cerul plin de stele. Era atât de bine încât n-aș mai fi plecat niciodată de acolo.

Am dormit tun și a doua zi de dimineață am găsit masa pusă…pe strada semi-principala, cea care se forma din strada principală și ducea la punctul de belvedere. Băiatul bun la toate încropise un mic dejun tradițional – nu era inclus în preț dar îl rugasem, cu o seară înainte, dacă ar putea, că nu prea aveam unde altundeva. A putut. A fost delicios. Humus cu lipie caldă. Și o cafea.

Cam asta a fost experiența la Dana. Dacă aveți drum, dacă vă doriți o experiență autentică, vă recomand cu mare căldură acel loc.

Alte experiențe extraordinare găsiți aici