Abisuri

În căutarea adevărului interior



Continuarea de aici.

Orașul vechi e undeva pe un deal.

Parcarea de la intrarea orașului vechi costă cinci euro, presupun ca la negru. Tipul mustăcios ne dă un fel de chitanță falsificată într-o mâzgăleala ciudată făcută cu o carioca neagră.

Nu mai e nici Google ce era odată. 

Ca să ajungem la citadela trebuie să urcăm o stradă cu pietre lustruite de timp. Strada are o pantă ușoară si, din când câteva trepte mari. De o parte și de alta sunt mici boutique-uri cu souvenir-uri de tot felul: păhărele de rachiu, rachiu de prune, pere, gutui, smochine, pisici în miniatură, siropuri de rodie, eșarfe, magneți. 

Ajungem într-o piață mică din care drumul continua, mai abrupt. 

Începe zona cu restaurante: Konoba Antivari, Kaldrma, Konoba Kula. 

Suntem poftiți la masa, în franceza, de un chelner bătrân. Îi zâmbim și trecem mai departe. Poate la întoarcere. 

Locul arată primitor. Voit rustic. Ne pretențios. Citisem despre el pe Google. 4.7 din 5. 

Vizitarea citadelei costă 5 euro. Ziduri vechi, câteva biserici, o priveliște superba.

Stari Bar. Vechiul Bar.

Pe vremuri se numea Antibari / Antivari – pentru că se află „vizavi de Bari” (de pe celălalt mal al Adriaticii).

Mai întâi au fost ilirii, apoi romanii. După care au urmat sirbii, venețienii, otomanii.

Vizitam hammam-ul, niște pereți colorați în roșu, intram în câteva biserici, pozam niște flori mov care cresc pe ziduri.

La întoarcere ne oprim sa mâncăm la restaurantul chelnerului bătrân. 

În afară de gazda noastră, este primul localnic amabil și politicos pe care îl întâlnim. 

Ne aduce meniul și ne sugerează sa gustam un suc de rodii „fait maison”. 

Acceptam. 

Eu comand pește, biban, mai exact, o specialitate a locului. 

Sucul de rodii e bun, chiar dacă un pic prea dulce. 

Ca aperitiv, din partea casei, suntem serviți cu pâine făcută în casă și ulei de măsline producție proprie.

Sunt patru feluri de pâine, dintre care una e cu nuci. 

Nu mi-aș fi imaginat niciodată cât e de gustos uleiul de măsline turnat peste o felie de pâine făcută în casă.

La două mese de noi se așează un francez. Printr-o ironie a sortii, îl întâmpină cel de-al doilea chener, un tânăr care vorbește doar engleza. 

Nu se înțeleg. 

Francezul încearcă să-i explice că el e francez și nu înțelege engleza. 

După nouă ani de la întoarcerea din Franța, atitudinea francezului mi se pare exagerata. 

Sosește bibanul. 

E relativ mare și are gust bun. De nicăieri apare o pisică mate, alb cu negru. 

E plin de pisici vechiul oraș. 

Chenerul bătrân apare, din când în cand, să ne întrebe dacă totul e bine.

Totul e foarte bine.

Francezul și-a comandat calamari la grătar.

Îmi promit că voi cumpăra și eu, înghețați, din Carrefour, și-i voi frige la foc puternic, timp de maxim 4 minute, ca să nu devina cauciuc.

Asta după ce îi voi marina, timp de 2 ore, în ulei de măsline, usturoi și ierburi.

Așa voi face.

La întoarcere ne oprim sa vedem cel mai bătrân măslin din Europa.

Are peste 2250 de ani.

Pentru doi euro primim un pliant și dreptul de a vedea măslinul.

Îi dăm o tură, îi facem poze.

Abia când ajungem acasă citim în pliant.

“„Localnicii îl consideră hrănitorul, protectorul și mama lor. Se crede că sub coroana lui au avut loc miracole – bolnavii s-au vindecat, cei aflați în ceartă s-au împăcat, iar cei care și-au făcut promisiuni de iubire au rămas împreună pentru eternitate!

Vrei să respecți un obicei local? Mergi de trei ori în jurul copacului – o dată pentru dragoste, o dată pentru sănătate și o dată pentru noroc!”

Pentru ce-o să vrea să fie oare înconjurul făcut de noi?

Urmarea o găsiți aici.

2 răspunsuri la „Jurnal de Muntenegru (4)”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.