Abisuri

Este o poveste despre o mamă și o fiică. Despre căutări și regăsiri. Între fiică și mamă există o legătură ciudată. Dragoste și, în același timp, ură. Respingere, și, în același timp, intimitate. Sângele apare des, ca o metaforă a ceea ce le leagă. 

Când mama este găsită moartă, înecată, Delia, fiica ei, caută să înțeleagă ce s-a întâmplat. Așa își începe căutările.

„Mama mea, care de ani de zile exista doar ca o obligație sâcâitoare, uneori ca o obsesie, murise. Dar, în timp ce-mi frecam fața viguros, în special în jurul ochilor, mi-am dat seama cu duioșie neașteptată că, în schimb, o aveam pe Amalia sub piele, ca un lichid cald care-mi fusese injectat cine știe când.„

Cu patruzeci de ani în urmă, Delia, avea patru ani. O fetiță. Tatăl ei o bătea des pe mama ei. Mama își prindea părul și își înghițea lacrimile. Tatăl o dădea pe mama ei cu capul de oglindă. Delia se ascundea sub pat. Lacrimile mamei miroseau a mucegai. Mama cosea la o mașină de cusut Singer. Tatăl picta țigănci. Mama ei avea un amant, se vedeau prin subsoluri insalubre. Delia îi privea pe un geam mic, dinspre stradă. Mama ei era fericită. Tatăl picta țigănci și făcea portrete cu soțiile militarilor americani. Țigăncile erau mama ei. Tatăl o bătea des pe mama ei. Delia își promitea să nu afle nimeni, niciodată. Sau, mai bine, or să afle.

„Cum era posibil ca tatăl meu să ofere în forme îndrăznețe și seducătoare unor bărbați vulgari, corpul acela pe care îl apăra cu mânie asasină? Cum de-i cerea poze deșănțate când pentru un zâmbet sau o privire semeață știa să se poarte cu o cruzime de animal, fără milă? „

Pe mama Deliei o chema Amelia și, înainte să moară, făcuse un troc ciudat cu amantul ei: haine vechi pentru haine noi.

Amantul mamei, Caserta fiul, avea limba mult prea roșie. Antonio, fiul lui, avea limba la fel de roșie, dacă nu chiar un pic și mai roșie. 

Pe tot parcursul cărții, Delia încearcă să înțeleagă cine a fost mama ei. Făptura pe care a iubit-o și, în același timp, a urât-o. Cine a fost și cine este Caserta, și ce tip de legătură a avut cu mama ei. Caserta, omul de care Delia se îndrăgostise la rândul ei, pe când ave patru ani. Omul pe care l-a urât pentru că i-a furat dragostea mamei.

Pe tot parcursul cărții, Delia încearcă să înțeleagă cine este cu adevărat ea. 

„Pe de altă parte, nu-mi dorisem sau nu reușisem să fac pe nimeni să prindă rădăcini în mine. În scurtă vreme urma să pierd și capacitatea de a avea copii. Nicio ființă umană nu s-ar fi desprins niciodată de mine cu angoasa cu care mă desprinsesem eu de mama mea, doar pentru că nu reușisem niciodată să mă agăț de ea definitiv.”

Mi-a plăcut foarte mult romanul de debut al Elenei Ferrante. Este un roman introspecție cu o poveste construită în jurul unei întrebări. Îl recomand călduros celor care îndrăgesc narațiunile psihologice, de atmosferă.