M-am trezit cu speranța că totul e posibil. O să scriu o carte, o să îmi schimb jobul, o să văd lumea, o să fie bine. Îmi beau cafeaua, cobor dealuri, urc etaje. Până să se pornească laptopul, pe terenul viran de peste drum s-au construit trei supermarketuri și soarele a apus deja, în spatele lor. E prea repede. Prea mult. Am obosit. Opresc totul și o iau spre casă, pe jos. În ultimul timp sunt două versiuni ale aceluiași eu. În fiecare zi între noi se construiesc zeci de poduri.
Lasă un răspuns