A cerut un Bruno și o porție de cartofi prăjiți, cu sare, pe care i-a mâncat cu poftă. O chema Daria și nu cunoștea pe nimeni în oraș. Nu avea mai mult de douăzeci de ani și era aproape frumoasă. O să plătesc eu, să nu-ți faci griji, i-am spus, iar ea n-a refuzat. Avea nevoie de bani. Nu i-am dat numărul camerei și nu i-am cumpărat un al doilea Bruno. Era o fată fragilă, cu ochii mari, de un verde închis, aproape căprui. Când a plecat, i-am făcut ușor cu mâna, din încheietură.
Lasă un răspuns