Abisuri

În căutarea adevărului interior

Mândria

Am fost făcută pionier în prima serie, parcă așa i se spunea, într-una dintre sălile Muzeului de Istorie din Piața Sfatului. Am fost tare mândră de mine în acele momente unice din viața mea, când tovarășa învățătoare mi-a legat cravata în jurul gâtului. Am fost mândră că am putut participa la manifestările publice de glorificare a marelui conducător iubit și am plâns când nu am fost destul de aproape de el.

Am fost mândră prea mulți ani după aceea.

Abia când am crescut și am înțeles ce se întâmpla cu adevărat, am început să-mi pun întrebări. De ce părinții Cameliei, colega mea de clasă, nu i-au dat voie să devină pionier? Și de ce, de pe o zi pe alta, Camelia a fost mutată la altă școală? De ce i se pronunța numele în șoaptă și de ce nu avusesem voie niciodată să mă joc cu ea? Cum naiba am fost atât de proastă încât să fiu așa de mândră? Unde mi-o fi fost capul? Rațiunea?

Probabil că nu făceam decât să copiez mândria celor din jurul meu. Eram prea mică să înțeleg nespusele din privirile adulților. Nuanțele și tremurul vocilor. Poantele bancurilor. Timpurile mizerabile în care mi-a fost dat să mă nasc. Valorile tâmpite care mi-au fost trâmbițate ani de zile. Minciunile celor mari. Reziliența de care dădeau dovadă.

Când am realizat ce se întâmpla de fapt, m-am simțit înfrântă. Aș fi vrut să-mi retrăiesc copilăria înțelegând despre ce este vorba. Acum, la zeci de ani de atunci, mi-e încă rușine de mândria mea. Mi-e frică și silă de ce se întâmplă.

Nu, nu am privit doar secvența cu copiii îmbrăcați în pionieri. Am citit zeci de comentarii și am încercat să urmăresc videoclipurile făcute de cei care au fost la spectacol. N-am reușit să le urmăresc cu sunetul pornit. Cântecele acelor ani îmi declanșează încă o stare de rău.

Nu mi-aș fi imaginat niciodată că, mulți ani după, va exista un music show organizat pe tema acelor vremuri. Înțeleg că s-a dorit a fi un act educațional și de aducere aminte a atrocităților comise. Sunt curioasă dacă mesajul a ajuns la destinație. Cum l-au perceput cei care nu au trăit acele vremuri? Copiii îmbrăcați în costume de pionieri. Cât de mândri s-au simțit? Ce le vor povesti copiilor lor când vor deveni adulți? Oare le vor reproșa, la rândul lor, părinților că au fost parte din spectacol? Vor realiza ei oare că nu a fost un music show în adevăratul sens al expresiei? Vor fi îndrăgit ei șlagărele urlate de difuzoare? Ce povești or fi născut în capul lor? Cât de departe de adevăr or fi fost purtați?

Lasă un răspuns