Altă străină

Părul. Da, părul. Mi-l strângeai la spate, într-o coadă pe care o legai apoi cu un elastic alb, lat. Eu spunem nu, nu așa, eu vreau cu fundă. Funda. Da, funda. Fundă nu aveai de unde să cumperi îmi spuneai și eu începeam să plâng și spuneam că da, dar toate fetele au fundă, numai eu n-am. Tu. Da, eu, au trecut anii, am crescut, am plecat, m-am măritat, îți mai aduci aminte. Da. Coada. Ți-o strângeam la spate, cu un elastic alb, lat. În rest nu mai știu. Cine ești. Cine sunt.

O străină

Ne-am întâlnit într-o cafenea, ne-am iubit într-o cameră de hotel, am cerut-o de nevastă într-un parc, a avut primele contracții într-o joi, am locuit împreună cinci ani, primul copil s-a născut prematur, al doilea n-a mai fost, a plâns săptămâni în șir, ne-am certat luni întregi, a încercat cu lama, cu pumnul de medicamente, n-a reușit. Prima palma i-am tras-o vineri, marți mi-a scos ochii, miercuri mi-a spus n-o să mă cunoști niciodată. Apoi a trântit ușa după ea și dusă a fost.

Mica nebunie

Gramul de nebunie necesar

Uneori avea nevoie de gramul de nebunie necesar uitării de sine, abandonul de dincolo de cuvinte, dincolo de idei. Concentrație pe nivel minim, mâl spălat de val.

Alteori avea nevoie de un deget și un buton într-o configurație specifică momentului, OFF-ul dinaintea apusului, OFF-ul la cerere, întunericul dindărătul orelor, liniștea dindărătul secundelor, pauza dindărătul cuvintelor.

Citește în continuare „Mica nebunie”

O stare

Există acea stare

Există acea stare în care te întrebi unde sunt compatibilitaţile de-antan, zilele acelea trecute, demult îngropate când se simţea rezonanţa în fiecare literă, când fiecare strop de zi, indiferent de cât de negru ar fi putut părea la prima vedere, când fiecare strop de zi nu era decât un moment artistic în plus, acel moment de inspiraţie maximă din orice, un gest aproape invizibil, o privire, o culoare, există această stare în care tăcerea, plată şi comună, simplă prin aparenţa ei uniformă, există această stare când tăcerea e poate singura posibiliate, poate singura cale de a rezona din nou.

Citește în continuare „O stare”

Omora suflete cu sânge rece

omora suflete cu sânge rece

Strada e udă flească și dă semne de gripă. Când tușește, crează cascade din streșini și o doare în cot de toți ceilalți. Când strănută, o face cu toți dinții și apa stătută din băltoace molipsite la rândul lor,  tresare.

Din când în când, involuntar, împroască cu nesaț trecători singuratici pierduți de dragul artei. Trotuare gri se inclină respectuos spre stânga și scurgeri îmbibate privesc în zare. Oameni subțiri plimbă umbrele pătrate cu dungi portocali și picuri rotunzi și deși cad printre.

Plouă des și contagios în ultimul timp și molima e mare. Praful și-a luat lumea în cap, dispărand  în neantul aburit de zvonul trâmbițat din aproape în aproape.

Citește în continuare „Omora suflete cu sânge rece”

Treceri

Trec fade

Există unele zile care trec fade. Linii drepte, paralele cu tot. Cu tine. Cu toate. Aștepți să se termine linia și tot nu dai de punct. Pui capul pe pernă cu speranța punctului la capătul pleoapelor și pleoapele trag la somn și caută punctul și punctul se încăpățânează să asculte zumzetul betonierei din față și manelele din față și tu tot cauți punctul și deodată zici că-i el, punctul și de fapt nu e.

Citește în continuare „Treceri”

Visez trenuri

Visez trenuri

Uneori îmi vine să visez trenuri. Să închid ochii şi să le aud muzica pe şine. Îmi vine să-mi imaginez noaptea, gara, paşii. Îmi vine să sting lumina şi să străpung negrul dincolo de el. Îmi vine să descopăr ce e dincolo de negru. Îmi vine să cred că există ceva dincolo de negru.

Îmi vine să mă opresc în fiecare staţie, dincolo de negru şi să dau felinarele la maxiumum. Să vină lumina la mine. Îmi vine să ascult sirenele. Atunci erau atât de aproape sirenele..  Erau atât de frumoase sirenele. Atunci mă lăsam purtată de sirene şi alunecam între două gări, mă întindeam pe bancheta de vinilin maro şi-mi astupam nasul cu o batistă de bumbac. Nu existau batiste de hârtie pe vremea aceea … Vremurile s-au schimbat  … Alte vremuri, alţi oameni, alte trenuri, tot eu…

Citește în continuare „Visez trenuri”

Tot suspendat

M-a fiert timp de trei ore, la foc continuu. Apoi și-a aprins o țigară, a deschis larg geamul și și-a făcut o cafea. Nu mai putea. Te crezi neprihănita, m-a întrebat. Te înșeli. Nici cu apă amestecată cu clor nu ies petele din tine. Ești o mizerabila, asta ești. Apoi și-a mai aprins o țigară și și-a mai făcut o cafea. Ești o jegoasa, asta ești, o jegoasa nenorocita care-mi macină unghiile. O să te storc până la ultimul strop. Rufa ce ești. Nouăzeci de zile am stat apoi la uscat.