Afara ploua alb si miroase a cascaval. Norii sunt afumati, au contur de oi si picura in forma de vaci. Toamna asta pare inca necoapta si e de-a dreptul umeda, mult prea repede umeda, aproape ca nici n-am avut timp sa-mi savurez cu pasiune iaurtul, de atata repezeala. Toamna asta n-a vazut inca mare branza din ceea ce ar trebui sa fie cu adevarat, scurta ei existenta a cascavaluit-o deja. Afumand-o mult prea repede. Acum umbla pe multe carari cautand vara sa-i ceara sfatul. Daca si-ar fi permis luxul unor taclale in jurul unui „fanfan branzuloi”, asta iarna, ar fi invatat ca nu se vine niciodata pe nepusa masa, orice venire e anuntate cu trambite si bulzuri aruncate cat mai sus, amestecate bine cu telemea de oi in puterea varstei si recuperate aproape fierbinti cinci minute mai incolo.
Dar toamna asta nu stie decat sa numere si atunci din doi in patru bucati de lapte prins si lasat o saptamana la-nchegat, pe dulap, la cald si bine. Bobocii si-au baut deja paharelul de lapte dulce si acum cutreiera lumea de capul lor, nimeni n-a reusit inca sa-i numere chit ca multi au incercat deja.
Da, toamna asta nu-i mare branza, nici privita de aproape. Are riduri cremoase si le da la promotie la cine este cu adevarat interesat, a publicat codurile unde trebuie si acum isi astepta cu finete fanii sa-i amestece grasimea lipsa dar bine distribuita.
Toamna asta ar trebui sa ia lectii de la altii, unsul pe paine necesita implicare maxima, calitatea sta in varful furculitei, coada e doar de forma.
Restul e doar branza dulce si cremoasa, taman buna de folosit pe post de anti-toamna in caz de nevoie.
Lasă un răspuns