(I)material


Dreptunghiulare bucati de carton ingalbenit de atata reciclare… Intai se perforau, cu toate cele zece degete, musai. Aveam cate o ora pe saptamana pentru genul asta de coregrafie, cu profesor dedicat si prezenta absolut obligatorie. Cand totul era bine perforat, sa dadeau toate, in teanc, la verificat. Apoi se corectau erorile, reperforandu-se alte teancuri de carton ingalbenit. Si tot asa pana cand teancul de cartele era declarat „pasabil”.

Apoi se dadeau la mestecat … masinii de mestecat – unica si exceptionala masina de mestecat. Masina mesteca mult si in nenumarate etape, „linka”, „compila”, scuipa greselile si apoi trimitea inapoi la etaj, la perforat, verificat, reperforat. Mestecatul masinii de mestecat lua zile intregi, incepea lunea si norocosii erau fericiti vinerea ca vor putea lansa in sfarsit „executia”. Lunea urmatoare.

Toata lumea astepta executia, punctul culminant, finalitatea unui sir aproape nesfarsit de bucle aproape infinite. Incontrolabile surse de erori minuscule si totusi erori.

Executia dura mult, minimum cateva ore bune si asta in cazul fericit in care buclele infinite nu-si bagau nasul ca tatele. Rezultatele erau rar satisfacatoare, rar … rezultate tangibile, luatul de la inceput se impamantenise drept regula incontestabila. Perforat, verificat, mestecat, executat, perforat, verificat, mestecat, executat…Si asa mai departe pana se sfarseau trimestrele si semestrele si treceau anii si undeva se inventau masinarii mai destepte dar inca departe.

De pe vremea aceea cred ca mi se trage pasiunea pentru chestiile pur teoretice menite eternitatii virtuale… Adoram pe vremea aceea schemele logice cu buclele finite, logica binara optimizata la maxim, creatia dinaintea furtunii. Finalitatea propriu zisa, materiala, rezultatele concrete, mi se infatisau rar si, in lipsa lor, imi creasem propriul meu echilibru existential, bazat numai si numai pe frumusetea logicii pure si pur teoretica, menite unei existente ciclice, din ce in ce mai logice.  O frumusete intotdeauna optimizabila, optimizabila pana la perversitate, perversitatea transformarii unui enunt original in cu totul si cu totul altceva. Rezultatul final aproape ca nu mai conta, ii simteam imposibilitatea practica, invatasem sa traiasc cu lipsa de probabilitate a unei posibile intamplari materiale.

Am terminat liceul admirand in continuare eleganta logicii trasate pe foi A4, eleganta logicii transomate in cod Fortran si Pascal, tot pe foi A4. In cei patru ani de studii reusisem o singura data sa execut logica pana la capat, undeva prin clasa a doisprazecea.

Pe la mijlocul trimestrului al treilea al ultimului an de liceul, pentru a executa mai repede si pentru a ne motiva o eventuala alegere profesionala intr-o oarecare legatura cu cei patru ani de studii de specialitate, ni s-a acordat o sansa unica – pe care ni se cerea sa o apreciem la adevarata ei valoare. Intr-o sambata dis de dimineata am fost toti planificati la o vizita de lucru si executie la centrul de calcul municipal, langa gara. Acolo lucrau o multime de femei de toate varstele care perforau si verificau cu viteza luminii. Si tot acolo masina de mestecat mesteca in paralel si extrem de iute si scotea erorile bine identificate si pozitionate, bine marcate. Masina de executat era URIASA, avea multe benzi si casete si discuri, la alegere, executa si ea tot in paralel si tot in paralel oprea buclele infinite indicand extrem de precis sursa si originea, orientand la fix. Cand mi-a venit randul la executat era aproape doisprezece si lumea se pregatea de pauza de masa.

In primul an de facultate am facut multe schimburi avantajoase „dau lucrari de desen tehnic pe scheme logice si cod Pascal”. Am trecut si eu si restul.

In al doilea an de facultate am incercat sa lipesc dar nu mi-a iesit prea bine asa ca am privit cum lipeau altii si mi-am vazut intr-un sfarsit minunea cu ochii, o COBRA mica-mica, mult mai mica decat orice alta masina de verificat sau masina de mestecat sau masina de executat. COBRA mea fabricata de altii era  mica si voinica si eu eram extrem de mandra de ea si de viteza nemaivazuta pana atunci cu care reusea sa inghite, sa verifice, sa mestece si sa execute, totul secvential. Totusi…

Prima mea COBRA mica mi-a deschis apetitul pentru chestiile … mici si plate si care stiu sa faca repede ceea ce au de facut. Prima mea COBRA mica era, dupa cum imi va fi dat sa aflu cateva zeci de ani buni dupa, un laptop strabunica.

In ultimul an de facultate a trebuit sa execut logica unei retele neuronale. Si am executat-o de pe la trei noaptea pana a doua zi la pranz. M-am considerat fericita ca am putut, in sfarsit, prezenta un rezultat tangibil comisiei de proiect.

Primul an in campul muncii m-am considerat cea mai norocoasa printre norocosi: ma gaseam exact in locul in care se gasea si cel mai mare si mai tare calculator din tara. Avea o memorie uriasa – un GIGA – si trata totul in paralel. Si nu trebuia repornit caci bug-urile erau imposibile.

Dupa acea totul a luat-o razna. Rapid si cu acceleratie la maximum. Din ce in ce mai nano si din ce in ce mai repede. Des, extrem de des. Din ce in ce mai multi si din ce in ce mai bine. Din ce in ce mai ieftin, din ce in ce mai la moda, din ce in ce mai imposibil de evitat, din ce in ce mai intruziv.

In ulitmul timp am invatat sa-mi externalizez o parte din memorie, sa o sub-utilizez pe cealalta. Caut suporturi externe mici si plate, usor de transportat cu luminozitate si autonomie peste medie. Media ma deprima.

Caut memorii mari si rapide, capabile sa infulece vrute si nevrute, intr-o ordine pur aleatoare. Le caut pe unde apuc, ma las purtata de hazardul cunoasterii pana cand nu mai pot si atunci o las balta pentru a doua zi cand o iau de la inceput. Iar si iar, hipnotizata de aceasta lume imateriala atat de draga mie, atat de parte integranta din existenta mea. Logica si rar materiala.

Uneori hazardul ma atrage cu forta si ma virtualizeaza temporar, „e-magazinandu-ma”. Ma ia pe sus si ma plimba printre rafturi, un magazin On-line padagog, imi explica, imi descrie cu lux de amanunte, compara, sfatuieste, intreaba, imi ofera, imi propune. Virtualizarea mi-a devenit pasiune si pasiunea costa. Si atunci , temporarar, ma materializez.

Acest articol participa la Superblog 2012.

3 gânduri despre &8222;(I)material&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s