Stau pe bordura vietii si privesc cu jind urmele scrijelite pe pervaz. N-am suportat niciodata ranile deschise, expuse privirilor indiscrete. Pentru ca nu mai cred demult in miracole si pentru ca sunt convnsa ca astfel de taieturi, adanci si profunde, nu vor redeveni nicodata netede si inocente. Privesc orizontul si incerc sa-mi amintesc de leacurile babesti ale bunicii, frunza de patlagina prafuita asezata intelept peste urma din palma sau picatura de miere stropita cu dulceata peste arzatura decojita. As vrea sa mai pot da timpul inapoi, sa mai pot culege foi de patlagina si picaturi de miere, sa mai cred cu indarjire ca totul se va rezolva, intr-un fel sau altul, sa mai pot spera ca ranile scrijelite pe pervaz vor disparea , incet, incet sub efectul miracolului tamaduitor. Din pacate am devenit prea inteleapta pentru astfel de dorinte, mult prea prea realista si mult prea carteziana.
Stau pe bordura vietii si privesc cu jind urmele scrijelite pe pervaz, incercand sa asociez un nume fiecarei urme. Timpul s-a amuzat trecand peste ele, amestecandu-le incet,incet, pe toate, intr-un amalgam de culori si senzatii greu de definit. Un fir rosu se scurge alene pe marginea de sus amintindu-mi cat de mult ii detest culoarea purtata. Mult prea cruda si mult prea crunta pentru inocenta lumii interioare dorit neexpuse privirilor indiscrete. Umarindu-i scurgerea lina realizez, intr-un final, ca pervazul s-a sfarsit demult , el si urmele lui scrijelite in timp. Urmarind firul rosu am reusit sa evadez !
Abisuri 
Răspunde-i lui urma Anulează răspunsul