« Norocul si-l face omul cu mana sa » imi tot spunea bunica incercand sa-mi dea o noua perspectiva tristetiilor cotidiene. O priveam dorind sa o pot crede pe cuvant dar parca ceva in spatele privirii fortat aprobatoare imi spunea ca lucrurile nu pot fi chiar atat simple si la indemna oricui.
In plus, auzisem ca destinul isi baga uneori si el coada amestacand zaruri déjà aruncate obligandu-te a te extrage din prea caldutul culcus din spatele armurii construita pe post de aripa ocrotitoare si trimitandu-te a te descoperi si redescoperi in mars fortat. Teoria destinul deja sortit a fost poate una dintre exceptiile mele de la propriile reguli impuse. Caci aveam , inca de la acea varsta frageda , tendinta chinuitoare de a despica firul in patru, a-i alege bucatile defecte si i a le considera ca sigurul tot posibil pentru ceea ce va urma. Nu ca norocul imi parea ceva la indemana oricui (si mai ales nu a mea) dar nu puteam concepe modelul sortii trasata ca si carare de argint de o putere divina si imposibil de deturnat.
Am fost dintotdeauna adancita in ganduri profunde. Suflet solitar ascuns de frunzele unui copac ? As spune mai degraba un fel de sclava a prea multor intrebari nepuse dar in asteptare de raspunsuri.
Copil fiind, imi inventam jocurile si apoi le daruiam ceilorlati odata cu mine. Imi placea de exemplu sa cred ca nu suntem singuri. Ca exista pe undeva o stea ca a noastra plina cu altii ca noi si ei in cautarea noastra. Si ca, daca nu i-am putut descoperi pana acum, ar fi doar o mica vina a celor s-au amuzat pe seama altora si le-au stins, cel putin temporar, dreptul de a crede in minuni. Dar ca nimic nu este pierdut atata vreme cat vor mai exista visatori gata de a-si parasi patura asternuta de altii si a se incumeta sa spere ca vor putea salva lumea doar prin incapatanarea de a nu renunta la a transforma incredibilul in credibil. Drept pentru care, la caderea noptii, ne tranteam cu totii in cerc in exact mijlocul astfaltului si priveam linistea cerului rugandu-ne sa ne pice, cu putin noroc, steaua aceea direct in mijlocul cercului (in cerc, caci invatasem ca este forma poate cel mai aproape de un aproape perfect echilibru). O secunda de sansa care ne-ar fi putut schimba lumea.
Anii au trecut, credintele s-au maturizat , pilonii inradacinati in visele copilariei nu s-au clintit.
Ganduri extirpate din povestea mea, inspirate de cuvintele din duzina lui psi si preluata de sara, redsky, anaid, rokssana, scorpio, cita, dictatura justiţiei
Abisuri 
sufletul copilului din tine trebuie pastrat….eu inca mai cred „Ca exista pe undeva o stea ca a noastra plina cu altii ca noi si ei in cautarea noastra.”
seara placuta sa ai 🙂
Eu am ramas , poate spre exasperarea unora, un vesnic copil . Steaua aia „a altora” o tot astept sa o descopere din pacate altii caci eu nu am reusit sa devin astronaut asa cum visam odata …
[…] abisuri […]
esti copil pana mori…si dupa tot copil ramai
Pai depinde de copil , nu ?
[…] de mine au mai duzinit : redsky ,Psi ,Anaid , scorpio ,Cita ,abisuri ,dictatura justitiei , […]
Cred ca toti duzinatii,la fel ca si tine sunteti profunzi.Ne-am gasit bine ,ne-am adunat…si e bine cand iti gasesti semeni(chiar virtuali sa fie ei). Sa nu-ti pierzi profunzimea!
Bun gasit ! Profund cu profund poate reusim sa iesim la suprafata .
ca să schimbăm lumea trebuie să ne-ntâlnim cu toţii în secundă, gând la gând…şi s-aducem cu noi şi fluturii din stomac, să se-mprăştie-mpreună-n Univers, câştigându-l.
Cred ca suntem pe drumul cel bun. cel putin asa mi se pare mie , aici , din „vizuina mea” .
[…] le puteţi găsi şi la: sara, redsky, anaid, rokssana, scorpio, cita, dictatura justiţiei, abisuri, cristian, tibi, almanahe, grig Tweet Posted by psi on Nov 19, 2011 duzina de cuvinte • […]
[…] si alt fel de ,,Duzini” la:Psi,sara, redsky,Cita,anaid,Rokssana, dictatura justiţiei, abisuri, cristian, tibi,almanahe, grig Like this:Like6 bloggers like this post. […]
La fel spun si eu…cred ca am ramas undeva in sufletul nostru,copii.
Pai ce poti sa spun altceva decat „felicitari si tine-o tot asa” , e rar !
„pilonii inradacinati in visele copilariei nu s-au clintit.”
… şi îţi doresc ca aşa să fie mereu. cel ce îşi uită copilăria, pe sine se uită.
Ca drept spui. Eu una am simtit momentul ala fatidic cand a trebuit sa-mi parasesc viata fara griji a copilariei . l-am simtit si astfel am putut aprecia ceea ce am avut si nu voi mai avea in aceasi cantitate. L-am simitit si l-am memorat profund astfel incat acum , dup ani de zile , inca mai fac apel apel la el pentru a relativiza unele lucruri adulte.
Singurătatea sufletului din copil….sau a copilului din suflet… mereu dornic a regăsi esența, sămânța de viață și de vioiciune.
Singuratatea copilului neinteles e si mai adanca odata ce copilul a devenit adult.
[…] Imagini, Ipu, Ivona, Lecturi, Lili, Lolita, Mirela, Mona, Nicu, Octo, Perspective, Peter, Profunzimi, Ragnar, Răzvan, Rokssana, Sara, Schtiel, Shayna, Simion, Supravieţuitor, Teo, Theodora, […]
Copilul din noi nu ne paraseste iar copilaria ne urmareste intreaga viata.
Intelepciunea poate doar sa accepte iar durerile trebuie scoase la suprafata. In rest… libertatea cu care ne-a inzestrat Dumnezeu ne da si puterea construirii propiului destin!
O seara buna!
Cred ca urmele cele mai adanci in eu-ul fiecaruia sunt gravate de evenimentele marcante ale copilarie . Depinde de fiecare mai departe cum jongleaza cu „darele” pentru a avansa.
Eu zic ca e bine ca ramanem un pic copii pana la moarte, atfel cum am putea sa ne dam pe leagan sau sa radem pe strada, sau sa mancam o inghetata cu prea multa pofta, sau sa culegem cirese direct din copac?
Senzatiile acelea crude si fara intrebari existentiale , doar de dragul clipei traite in momentul prezent fac parte din mostenirea atat de valoroasa a unei epoci apuse : copilaria …
Singura cetate careia ii apartinem cu adevarat e copilaria!
Daca -i vorba de fidelitate , poate. Daca-i vorba de autenticitate , bazele ni sunt in cetate dar restul nu se stie …
“Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină, ieşind din întuneric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare.Copilaria se termina atunci cand lucrurile inceteaza sa ne mai mire.” Eugene Ionesco
Îmi place blogul tău. Succes cu activitatea asta şi succes la activitatea voastră de a „schimba” lumea, dacă aveţi nevoie de o mână de ajutor pentru asta, vă stau la dispoziţie! Toate cele bune!
Iti multumesc pentru urari, sper sa se simta autenticitatea spuselor mele. Frumos citat! Te mai astept pe aici !
[…] singuratati uitate pe un mijloc de strada in asteptarea “celorlalti” … Copil fiind, imi […]
hmm…multe sunt de povestit aici …
Viata este o sursa infinita de spuse si povestite. Bun gasit!