Monolog germanic


Ma macina ganduri gri tot sapand la radacina tacerii imbrobodite cu straturi si straturi de obsesii acumulate in timp. Ma asteptam sa ma pot declara intr-un nivel (re)gasit, fara prea mare efort. Sa-mi pot mai apoi reconstitui cu usurinta calea catre eliberarea definitiva de straturi apasatoare de idei preconcepute insuflate de zvonuri mormaite in grai scazut in barba de cel putin 2 babe plictisite, pe ceas de seara in prispa casei.

Dar nici vorba! Eu trebuie sa sap mai mult ca altii, caci raul e impamantenit cu varf si indesat. Si cu cat sap mai adanc , cu atat straturile se taseaza impotrivindu-se infocat oricarei negocieri posibile. Dar eu sap in continuare spunandu-mi ca exista o logica in tot ceea ce facem …

Tare m-as pune pe o galceava zdravana cu logica asta a absurdului care ma framanta de ceva vreme buna. Dar sunt prea obosita, varsta m-a transformat in alergator de doar cateva curse scurte si doar din cand in cand.

Tot sapand de ceva vreme buna la straturi deja putrezite dar inca impermeabile de chestii insuflate temeinic, incerc sa ma conving ca acest gen de situatie este doar o aleatoare exceptie, un simplu gest deplasat, o garoafa cu care nu s-ar putea face niciodata primavara, nereprezentand altceva decat o mica parte dintr-o unicitate de care tare m-as dori debarasata.

Probabil ca duc o lipsa crasa de gingasie in tot ceea ce fac, ca prea dau zdravan cu bata in balta de fiecare data cand vreu sa vad verzii cu orice pret galbeni si copti, si gata sa cada. Sau poate ca sunt doar neterminata, ca o bucata inegala smulsa din o pereche de gemeni niciodata complet finalizati.

Glezna dreapta mi se infunda incet dar sigur in praful uitarii de sine, cea stanga incearca disperata scaparea de pe urma. Sa ma pierd din cand in cand pe drum ? Sa continui sa sap ?

 

Anunțuri

19 gânduri despre „Monolog germanic

      1. Ei, da, fireşte; suntem prizonieri între limitele impuse de raţiune şi nu putem scăpa fără să ne pierdem minţile! 😆

  1. Ca gest, e de-nţeles să sapi,

    Atunci când semne ai c-ai să găseşti şi alt ceva vreodat’,

    Şi chiar de gânduri întru (ne)găsit te încolţesc,

    O faci găsindu-te-n gâlceavă cu trăiri lumeşti,

    Ce nu le dovedeşti, nu le faci faţă… încă.

    Săpăm cu toţii, gemeni, unii propria groapă,

    Dar asta-i viaţa, o sapă, o unealtă, răscolind pământ şi cer,

    În căutare de galbeni ori comori, precum şi alt gen de valori:

    în zborul păsării, mirosul ierbii, aer respirabil…

    Putem însă anticipa locul exact, accelerând, nu „omorându-ne” prea tare.

    Şi e de-ajuns să ai bun simţ, răbdare-n grai pripit şi bună stare,

    picioare rezistente, cu glezna tare, nu-nmuiată pe potecile abrupte,

    şi-o ţâră de noroc.

    Căci ce e omul? Nu e un soldat, ci gingaşă garoafă înflorind tot anul.

     

    Pe germanic l-am îngropat decent, nu-şi găsea locul…

    Dar măcar l-am pomenit! 🙂

    1. Iti multumesc pentru superbele vesuri , ai prins exact esenta a ceea ce si mai ales de ce trebuie relativizat. Germanicul mi-a sugerat o oarecare strictete si oarece analiza introspectiva , l-am pus deci pe post de titlu , pe post de sinteza.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s