Printre ramuri


Cocuţa îşi dobândise eticheta de „proasta clasei” fără mare dificultate. Numai prin faptul că exista aşa cum numai ea ştia să existe, abătută de grijile şi tristeţile celorlalţi, adaptată la un cotidian dictat de egoismul unor adulţi mult prea prinşi în jocul de-a perpetuă seducţie. Cocuţa era un accesoriu obligatoriu moştenit prin sentinţa de divorţ şi acceptat în lipsă de altceva.

Cocuţa era slabă. Privea lumea trist de la înălţimea celor 7 ani şi un pic prin nişte ochi negri abătuţi. Hainele îi erau ponosite, probabil recuperate din generaţie în generaţie. Copii erau cruzi cu ea, o cruzime neasumată probabil la acea vârstă fragedă. O cruzime însă completă : de dis-de- dimineaţă când cursurile începeau şi până patru ore după când clopoţelul anunţa într-un sfârşit marginea superioară a unui calvar abia la început.

Cocuţa locuia undeva pe o coamă de deal, în mijlocul unei livezi de nuci bătrâni. O unică camera întunecată cu un pat unic dar larg, plasat nu foarte departe de o unică chiuvetă şi tot nu foarte departe de o masă simplă numai cu 2 scaune. Mai întotdeauna cu unul mai puţin.

În general se descurca cum putea, culegând resturi din iubire paternă între două partide de seducţie, ei interzise, bucurându-se în rest doar de după amiezile la umbra nucilor. Mânca când mai rămânea câte ceva, între cele 2 scaune. În rest aştepta, visând supravieţuirea la umbră nucului bătrân, nucul ei preferat, cel mai îndepărtat de camera întunecată.

Cocuţa a fost prietena mea timp de o lună. Eram colege de clasă de ceva vreme dar mi-a trebuit prea mult timp să mă pot lepăda de aparenţe şi de răutăţile voit adăugate de ceilalţi. Să descopăr realitatea aşa cum era de fapt. Cocuţa a fost prima mea lecţie de viaţă. Am învăţat de la ea cât de profundă şi autentică poate fi simplicitatea detestată de ceilalţi: doar o livadă de nuci, o pereche de ochi negri şi trişti îndreptăţi spre un cer mereu albastru şi o linişte de atunci rar întâlnită. Doar un refugiu senin într-o lume prea complicată pentru cei numai 7 ani de viaţă.

Cocuţa nu a rămas mult timp „proasta clasei” căci alţii au hotărât încă odată pentru ea. Că nucii bătrâni de pe coamă dealului sunt prea mulţi şi prea scumpi pentru un trăi decent. Că prea multe vise degeaba ar putea plăti prea scump o libertate doar imaginată. Copilăria durase deja infinit de mult. Sosise momentul schimbării. La începutul verii Cocuţa a plecat.

De atunci m-am vindecat de tot de prostiile aparenţe şi de răutăţile perturbatoare. De atunci apreciez cerul printre ramuri căutând cu insistenţă simplicitatea unei linişti demult pierdute.

(Dincolo de aparenţe)

5 thoughts on “Printre ramuri

    1. Viata este complicata, de multe ori de la o varsta frageda. Din pacate nu ne dam seama de cat rau facem prin ignoranta cu care acceptam interpretarea de „masa”. Iti multumesc pentru urare, o saptamana albastra iti doresc !

  1. Pingback: BunDeCitit.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s