Logica absurdului


Il ascultam incredula, numarand in gand pierderea-i nepasatoare intre zeci de paranteze deschise la infinit si practic niciodata inchise.

Argumentele aruncate multe si vioaie mi le recunosteam, unul cate unul, aceleasi argumente plasate acum 2 luni intr-o inversa directie.

Incercand sa discern penibilul din spatele situatiei, ma revedeam eu cea de atunci, cu doua luni in urma, inca pierduta intr-o inocenta incredula dar perfect asumata, eu cea care spera inca cu disperare ca logica-i pretinsa imbatabila si perfect autentica, singura logica perfect si complet acceptata, ar fi putut lasa ceva resturi refolosibile de ceilalti intr-un scop nobil. Lunga si penibila asteptare n-a adus decat o amara constatare : timpul nu a rezolvat nimic in sensul asteptat, argumentele-mi considerate la un moment dat ca simple lacrimi de crocodil ale unor „Petrica si lupul” prea devreme aparuti in peisaj, mi se trimiteau in plina figura cu viteza unor bolide in cadere libera. Nu puteam decat sa le incasez in profunda cunostiinta de cauza si sa le ordonez mai apoi in ordine alfabetica in spatiul golit de evidentele pierdute in van de ceva timp.

Privindu-l, imi spuneam ca sunt mereu „prea repede” si mereu prea in avans fata de inertia unui sistem recunoscut complex si acceptat drept „asta-i viata”. Ascultandu-l, imi spuneam ca evidenta suna fals odata imbatranita, dezgolita de sensuri odata utile.

Continua sa-si proneze falsitatea neasumata calcand nonsalant peste trecutul voit dat uitarii – pe acelasi principiu al renasterii din doar propriile idei, mereu si mereu din doar propriile idei. Dar ce i-ar fi putut pasa de penibilul creat celorlati atata vreme cat continua sa-si admire incantat puritatea mainilor mereu imaculate? De ce i-ar fi putut pasa de tona de verticalitati culcate la orizontal si dificil resuscitabile atata vreme cat resuscitarea cenusii imprastiate in timp era deja si definitiv atribuita drept sarcina prioritara doar celorlati, mereu si mereu celorlati?

Il ascultam si imi spuneam ca totul este o simpla problema de defazaj voit impins la limita absurdului, absurd perceput la randul lui ca un perfect normal. Un defazaj in slujba unui ego din ce in ce mai glorios si din ce in ce mai orb.

De maine incepand va trebui sa inchid paranteze imposibil de inchis ranindu-mi verticalitatea cu inca cateva cutite in spate in speranta unui schimb perceput drept avantajos „rana pentru rana” cu cei involuntar prinsi in jocul de-a absurdul cu o logica inexistenta.

(Dincolo de aparenţe)

2 gânduri despre &8222;Logica absurdului&8221;

  1. Pingback: BunDeCitit.ro
  2. Pingback: Remediu « Abisuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s