De ceva vreme sunt la mjloc. Si mijlocul asta devastator m-a inzestrat cu o dualitate perversa de care cu greu as mai putea spera sa ma mai debarasez vreodata. Cand trag pe dreapta pentru cateva clipe incep deja sa visez la alinierea ordonata a zilelor dictate de legile stangii. Imediat ce adopt alinierea monotona a stangii ma invaluie un dor de duca cu miros de fum la apus, spre dreapta.
Dualitatate criminala? Sau doar echilibru dictat cuvand dupa cuvand de legile adaptabilitatii?
Imi spun de multe ori ca nu sunt si nu voi mai fi practic niciodata multumita cu ceea ce am sau cu ceea ce voi putea avea, ca prea m-am obisnuit sa privesc peste umar la celalata parte pentru a-i regreta momentele bune si pline. Mi-am construit un teanc infinit de termeni de comparatie pusi unul peste altul, cand de la stanga cand de la drepta utilizati la discretie cand la dreapta, cand la stanga.
Lumea de pe partea dreapta ma unge de fiecare data pe inima prin autenticitatea amintirilor purtate de cuvintele uneori inca nerostite dar deja traite. Este o lume in care simt ca traiesc prezentul construit cu bucati reconstituite din trecut. Radacini incalcite in tone de regrete si lucruri demult traite dar doar pe jumatate, in fuga unei copilarii in cautarea unui altceva povestit de carti, ma tin cu forta cat mai aproape de pamantul umed si plin de melcii de dupa ploaie.
Lumea de partea stanga e sigura, dreapta si democratica. Cel putin asa i se spune. Exista legi si reguli aplicate si respectate, insii din jurul meu sunt, se zice, civilizati si mult mai bine platiti decat in alte lumi. Prin aer plutesc miresme de marca, se analizeaza mult dar macar cu cap, cultura e la loc de cinste, fumul si jarul sunt strict interzise, considerate probabil ca practici involuate.
Lumea de pe partea stanga echilibreaza lumea de pe parte dreapta. Ca altfel ar lua-o, probabil, razna.








Răspunde-i lui dictaturajustitiei Anulează răspunsul