Deodata se facuse totul gri prafuit. De parca sfarsitul se saturase sa astepte in van strigarea. Prea multe zile cu soare mazgalit pe un albastru indecent de curat. Povestile alea cu cer senin si soare stralucitor erau departe, numai bune de adormit iluzii ingropate. Dar nu mai mult. Mai mult le-ar deforma degeaba unicitatea. Viata e altfel. Viata nu e plata. Cel putin nu atunci cand ti-ai dori TU tu sa fie plata.
Si totusi privelistea parea rupta din basmele copilariei. Nori pufosi – prea pufosi? – te indemnau la prospectat visele cu ochii deschisi, urme de raze uitate intre doua tunete transpuneau gandurile intr-o realitate in definitiv extrem de zbuciumata.
Priveai incredul figurile incremenite a celor din jur, inchisi odata cu tine in acest cub alungit si rotunjit, slefuit pana la os si aruncat tumultos in aer. Stewardesele fortat inca amabile isi afisau inca zambetele deja obosite si in stanga si in dreapta intr-un dans aleator incadrate de un culoar ingust, coregrafii macabre in voia sortii.
Va invarteati impreuna de vreo cateva zeci de minute in cercuri din ce in ce mai concentrice deasupra unei destinatii odata finale dar acum din ce in ce mai ipotetica. In zare ploua in dungi fine, dese si din ce in ce mai aproape. Cercurile strangeau periculos spre centru, praful gri devenise aproape negru.
Ai fi dorit sa poti privi cum trece timpul, o facusei acum cateva zile si iti iesise perfect, iti zisesesi atunci ca ar merita chiar retraita clipa. O adaugasesi incantat la lista de lucruri cu adevarat de trait in viata.
Acum insa timpul parca nu mai trecea deloc, devenise acel sadic trecut prin viata ca un titirez care te lua acum peste picior privindu-te de sus cum traiesti si tu ceea ce indura el in fiecare zi.
Centrul se vedea de departe, dungile se latisera de-a binelea scapate de sub control.
Pilotul vorbea calm in trei limbi rugandu-va politicos sa va pregatiti de aterizare.
Abisuri 
Răspunde-i lui Scorpio Anulează răspunsul