Arsita. Caldura putreda. Picura picurii unul cate unul si par sa picure in van. Unul cade, alti zece sunt pe drum, primul s-a evaporat. Aburi. Rafale molesite cauta in van gauri. Usi lasate dinadins deschise cauta rafale molesite in speranta unui curent nemolesit.
Vanturi lipsa. Nori gri si calzi se intrezaresc undeva in formare, grei, molesiti, umeziti de aburi, aproape in putrefactie sub arsita dogoritoare, aproape sparti in sapte norisori dar nu inca. Nori odata pufosi acum morocanosi, zdruncinati de vanturile lipsa, adiati de rafalele molesite, puturositi.
Strigate. „Eu urlu , tu urli si mai tare, ceilalti se dau ocupati”. Holul isi inchide gaurile cu rafale cu tot. Usi ametite de lipsuri se trantesc cu zgomot voit ostentativ. „Ce i-o fi apucat pe toti sa urle pe caldura asta?”. Pana acum cateva ore caldura nu asurzea pe nimeni. Dar asta era acum cateva ore. Ecranele molesite de zgomot se intuneca parca dinadins. Lumini se aprind. E inca mult prea devreme. Si inca mult prea cald.
Picuri. Continua sa cada din ce in ce mai multi. De cand cu urletele astea cad sacadat in ritmuri impuse. Multi vorbesc, putin pot sa asculte, prea mult zgomot. Si mult prea cald. Putred de cald.
E aproape ora, iubesc aproapele, nu pot decat sa-l urmez atat cat mai exista. Deschid usa, se tratesc alte zece dar nu-i mare paguba, zgomotul exista deja, de fond. Holul exista cu gauri inca deschise. N-a reusit sa si le inchida pe toate. Cu atat mai bine, curentul trece. Parca adie, dar e inca poate. Afara e umed si cald.
Ploaie ! Am vrea noi …
Abisuri 
Lasă un comentariu