Dis de dimineata, intr-o luni, ritualul cafelei, de data asta singura cuc. Un cuc intr-o multime de gura casca ocupati cu „dupa week-uri” diverse. Si variate. O multime de inca adormiti in ritmul unei cozi adormite si ea. Totul se misca parca cu incetinitorul…
Sorb incet si languros lichidul maroniu – o inestetica agreabil de sorbit luni dis de dimineata – si privesc cu interes lunea celorlalti. In medie, week-endul pare sa fi fost cu folos, nici macar canicular, prevestind parca o noua insiruire de zile mai altfel decat media anilor precedenti. Vara pare uitata pe la altii, cand trece pe aici, trece repede si scurt cu cate o zi mai altfel decat restul, caldura varsata cu nesat de ochii lumii si parca impotriva lumii. Si lumea se bucura la inceput ca proasta inghitindu-si spre miezul zilei, rusinata, bucuria matinala.
Coada se clatina dand sa cada, echilibrul ii sta intr-un varf de lingurita echilibrata si ea de abilitatea inca ezitanta a vanzatoarei de la stand – deja obosita de atata amar de dimineata deja incarcata.
Privesc multimea dintr-un colt central, multimea ma priveste si ea pe furis dar nu-mi pasa. Acum ceva vreme sigur mi-ar fi pasat. Lichidul maroniu s-a injumatatit intre timp, cum naiba am reusit performanta ?
In general diminetile-mi incep pe ton de povesti povestite de altii, azi insa povestea va trebui sa mi-o povestesc singura, eu povestitor, eu ascultator, un lichid maroniu pe post de scop, o coada en echilibru precar pe post de cadru, lenea celorlalti oglindita pe fete inca adormite pe post de orice altceva. Povestindu-mi rar povesti ma lupt doar cu trecerea timpului. Si tot degeaba.
Imi soptesc suav ca sigur as fi preferat un cadru altfel, un cadru mult mai tarziu, un cadru ce mi-ar fi permis probabil un alt lichid cu o estetica pura, un alt scop cu mult mai nobil, un alt „orice altceva” mult mai bine definit.
Intre doua povesti privesc coada. Intre timp parca si-a regasit o urma de echilibru. Ma simt privita la randu-mi. In loc sa inchid ochii ii deschid de-a binealea cautand in continuare acul in carul cu fan. Nici urma de alti povestitori, chipuri adormite ma privesc doar in trecere, nu le cunosc decat din vedere, nu ma cunosc decat din trecere, nu avem ce povesti impreuna.
Lunea isi scurge monoton minutele unul dupa altul, afara soarele bate aerul in draci si nu pare sa-l bata cu folos, la capatul lichidului maro deschis aproape m-am trezit de-a binelea. Ma pun pe scris ca de povestit de una singura m-am saturat deja.
Abisuri 
Răspunde-i lui MeetTheSun Anulează răspunsul