Dulce


Daca ar fi sa ordonez frigurile le-as ordona in ordine descrescatoare. Astfel frigul cel mai frig s-ar regasi undeva pierdut pe la coada timpului, la originile existentei lui ca frig in stare pura, asa cum l-a lasat natura mama. Frig scurs printre pietre sfaramate de timp, aburit in spatele geamurilor prost inchise, frig invaluitor, ametitor, anestezic. Frig cu volum infinit, mult, mult sub zero.

Daca ar fi sa retraiesc frigul limitei de jos in ordinea descrisa mai sus m-as abtine cu bunavoie, as invoca macar un motiv, primul motiv care mi-ar cadea pe limba, indiferent de nivelul de absurditate al subiectului invocat, indiferent de lipsa de potrivire la forma si continut. M-as abtine cu bunavoie pana la un anume punct. Caci exista undeva pierduta in inima frigului respectiv, o esenta rara, o senzatie unicat, acea simtire involuntar pastrata undeva intr-un colt al mintii, doar amortita. Acea senzatie imi revine inca, dupa atata amar de vreme, martor tacut al unei epoci demult apuse. Senzatia de dulce bijuterie printre alte bijuterii intr-o cutie in forma de inima si „alege ce-ti place” ma stoarce de tot ce se poate stoarce cand alte friguri imi cad pe neasteptate pe cap, departe.

Ascunsa sub un maldar de plapumi si haine supravietuiam iernii asteptand-o pe mama. Sosisem de la facultate in vacanta, cu cateva ore inainte, gasisem un peisaj in alb si negru. Rece. Zapada – alba, restul – negru. Ningea molcom si departe latra un caine. Se luase curentul de pe la cinci si gazul dis de dimineata, inauntru caldura era compusa din resturi stranse toate intr-o camera, cea mai mica, sa nu se imprastie. Sosisem vesela si pusa pe povesti, fusesem trimisi cu forta in vacanta, revolutia batea la usa si studentii erau prost vazuti. Camera mica si plina mi-a inchis tolba cu forta. Am privit, i-am privit si am tacut un moment abandonandu-mi entuziasmul pentru zile mai bune. Craciunul era aproape si nimeni nu parea sa realizeze.

Am tacut cateva ore bune si apoi m-am culcat in camera mare. Sub un maldar de plapumi si alte haine pe post de. Cand a sosit mama era deja foarte tarziu am deschis ochii, am vazut cutia plina si am ales bucata din mijloc, o poleiala alba in jurul unei bijuterii cu cristale in forma ei cea mai dulce si cea mai calda. Am inchis ochii si am savurat. Gustul. Bomboanele din jur erau tot belgiene dar le lipsea poleiala, erau doar maro in degradée si aveau forma de scoici.

Restul s-a petrecut repede si intr-un final, cu bine.

Acest articol participa la Superblog 2012.

Un gând despre &8222;Dulce&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s