Abisuri

Imi place frigul la nebunie. Ma raneste pana la os, ma scormoneste pana unde nici nu ma astept, ma readuce la viata si … punct si de la capat. Cand este peste masura mai iau un pulover si il pun peste, la peste patruzeci de grade nu prea am mare lucru la indemana.

Frigul imi este frate de sange, am crescut impreuna, ne-am alinat impreuna, am supravietuit impreuna, de la el mi se trag multe, si bune si rele.

Imi aduc aminte de o iarna aspra nu demult, defapt o aproape iarna caci nu ninsese inca cu adevarat. Nu pana cand incepe povestea, iarna a venit exact putin dupa sfarsitul ei, pe drumul spre casa, undeva prin preajma Craciunului, pe langa Bucuresti.

Plecasem sa cumparam diverse si uitasem farurile aprinse. La iesire erau oarbe de-a binelea si imposibil de urnit, cu toata bunavointa. Pe la cinci si jumatate se lasase deja intunericul, oamenii roiau ca mustele prin magazine si noi tot ca mustele prin jurul „cadavrului” mort la datorie. Dupa zeci de incercari nereusite am purces spre supermaket „sa luam baterie”. Doua fete cucuiete printre alte zeci de alte fete cucuiete ce-si faceau cumparaturile de Craciun, noi insa cumparam baterii cu greutate la cantar si neincarcate – asta am aflat-o mult dupa cand ne-am dat seama ca tot nu merge, scria cica ca „nu-s formatate” dar cine sa stie?

Pe la sapte si jumate ne-am hotarat sa ne luam banii inapoi, aceleasi fete cucuiete cu aceasi baterie cu greutate la cantar si tot neincarcata se prezentau la „serviciul clienti” unde un mustacios nesuferit le zambea pe sub ce avea mai drag, intreband-le smecher daca sunt (tot) in pana.

Spre opt si jumatate situatia incepuse se degere de-a binelea, aceleasi fete cucuiete au fost trimise in sensul celalalt, sa incerce marea cu degetul, ” doar n-or vinde toti baterii ne-formatate”. Ca vorba aia, „nu suntem in Africa ?”

Si s-a dovedit ca nu, nu eram in Africa existau unii care chiar vindeau curent gata de utilizare, ma rog, „formatat” , chit ca si ei aveau mustati stufoase si zambete ascunse dupa : „ce idee sa trimiti femei la cumparat baterii”.

Apoi a venit politia si a considerat inuman ceea ce tocmai se intampla. Si si-a facut datoria amenintand cu amenzi usturatoare pe oricine ar mai indrazni sa nu miste un deget si sa-si dea numai cu parerea. Si toti au inceput sa ne alimenteze cum au putut ei mai bine si intr-un sfarsit, pe la vreo minus zece, ne-am re-pornit.

Pe la zece si jumatate eram in jurul bradului si ne cinsteam cu o palinca aprig de buna.

Si totusi imi place frigul. La nebunie! Povestile lui sunt nemuritoare.