Bicicleta


Nu fac destul, asta-i clar. Mult mai putin decat inainte. De exemplu inainte, cand aveam vreo sapte ani, saream pana „la brau” elasticul cumparat la negru si sutit pe ascuns din sertar. Inainte saream sotron, fugeam „de-a prinselea” sau „de-ascunselea” si cand ma opream ori adormeam ori ma plictiseam si o luam de la capat.

Bicicleta n-am avut ca pe vremea aceea nu oricine isi permitea. Aveau altii si eu ma uitam la ei cum se rotesc si nu vroiam si eu. Nu ma tragea ata si basta. Am incercat de cateva ori si s-a terminat mai rau decat incepuse. Prima oara am intrat intr-o masina parcata rotind roata pe propriu-mi picior in vartejul opririi neprogramate. Mai am si azi semnul.

A doua oara s-a intamplat acum vreo trei ani, pe nepusa masa. Fusesem invitata la cineva acasa si din vorba in vorba am ajuns la punctul critic al oricarei discutii pe teme non profesionale: „cum, nu stii sa mergi pe bicicleta?”. Ochii cat cepele, un zambet in formare – gen „de unde-i scoasa si asta” si o neasteptata propunere „trebuie neaparat sa te invat, hai pe strada, bicicleta o dau eu”.

Eu „nu si nu”, ea „nu se poate „, pana la urma a trebuit ca cineva sa cedeze si s-a nimerit (pura intamplare?) sa fiu eu, incepuse sa ma induioseze de-a dreptul ridicolul situatiei.

Am urcat strada in panta, un pic (mai mult) impinsa de la spate, am asezat bicicleta in directia cea buna si am dat sa ma urc pe sa. Catastrofa, catastrofa! Saua era la mama naibii, mult mai sus de mijloc, spre gat. M-au ajutat ceilalti sa urc si m-am trezit asezata intr-un echilibru ciudat, in plina coborare. Pe margine defilau copaci,garduri, oameni si masini parcate, din ce in ce mai repede. Nu controlam nimic pentru ca nu puteam controla nimic, eram mult prea sus si mult prea repede. La un moment dat am vazut niste masini parcate bine mersi pe stanga in fata portii si atunci am intrat in panica de-a binelea. Se pare ca prima experienta „bicicleta” lasase ceva urme adanci si ca aceste urme adanci tocmai se trezisera la viata.

In panica mea neprogramata n-am gasit altceva mai bun de facut decat sa le las pe toate balta, parasind pur si simplu saua si sarind in spre dreapta unde ochisem deja un petec de iarba. Am evitat milimetric catastrofa cu pretul catorva zgarieturi provocate cadrului verde – albastru. Ceea era insa extrem de important era ca masina (noastra) cea parcata in fata portii scapase cu fata curata. Altfel sigur nu mai ajungeam sa povestec povesti acum.

A treia oara n-a mai fost niciodata si nici nu mi-a lipsit. Singura bicicleta cu care m-am impacat bine a fost cea de apartament cumparata acum vreo opt ani de la un magazin de sport si cu care am reusit sa ma mentin in forma o buna perioada.

In fiecare seara aveam program „liber”: un pic de dans , patruzeci de pedale complete, iarasi dans. Ce vremuri, imi amintesc ca inca tineam bine la eforturi repetate.

Pana cand m-am mutat si n-am mai avut spatiu pentru „bita de apartament”, acum e bine mersi depozitata intr-o cava la subsol si eu ma tot imping de la spate sa fac ceva in sensul pozitiv si mereu gasesc motive valabile pentru a face altceva si asa mai departe. Pana cand urc cateva scari si gafai ca o baba si atunci o iau de la capat cu promisiunile, ca va fi maine, ca va fi poimaine si viata trece si tot degeaba. Ceva ameliorari s-au vazut totusi in ultimul timp, am inceput cu ceva genoflexiuni si nu-i rau deloc. Sper sa ma tina. Mai am si joggingul duminical dar de cand a venit toamna e cam trist si umed si e taman bun ca motiv valabil.

Poate ar trebui sa fac cumva sa resuscitez si „bita de apartament” ca mi-aduc aminte cu placere de momentele petrecute impreuna. Dar nu prea stiu exact cum sa fac loc se spatiu ? Sa ma mut? Poate.

Pentru cei ca mine – sper sa nu fiti multi – nu va dau sfaturi ca n-as avea de ce. Dar … nu va luati dupa mine, faceti sport cand puteti ca viata este a naibii de scurta si la un moment dat, daca nu-i in forma, incepe sa se miste cu incetinitorul si chiar sa se simta.

Faceti sport si profitati de vremuri. Ca vremurile sunt inca bune si Realul propune o oferta bogata in domeniu „material fitness”. Biciclete la discretie, profitati !

 

 

 

 

 

 

 

Articol inscris la Superblog 2012.

Anunțuri

9 gânduri despre „Bicicleta

  1. Să nu spui nimănui. Eu nu am avut bicicletă. Copiii – da. Iar băiatul chiar a rămas un pic crăcănat din cauza desei folosiri a bicicletei atunci când era mic (sau a lipsei de calciu din acea perioadă). Vreau să zic că „Tot răul e spre bine”.

    1. Pai sincer nu prea i-am simitit lipsa ca mi-am gasit alte ocupatiipe vremea copilariei. Cred ca ii simt mai degraba lipsa acum cand tare as trage o tura prin padure si n-am cum. N-am mai auzit sa ramai cracanat de la bicicleta 😉 dar mai stii?

    1. Exista bicicle cu trei roti? Pe vremea copilariei mele aveam la alegere eventual o trotineta dar nu mi-a placut in mod deosebit caci efortul era cam mare pentru rezultatul obtinut. Sau poate ca nu aveam eu tehnica necesara…

      1. Da – exista – pentru adulti, unele au si cosulet la spate pentru diverse bagaje sau pentru animale de companie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s