Undeva la mijloc


Ieri stateam inca sprijinita de spatarul subred al scanului din bucatarie si rasfoiam pagini deja ingalbenite de timp. Geamul era aburit si afara ploua marunt. Lumea din jur era ingropata in ganduri si se ocupa cum putea. Fara calculatoare. Fara Internet. In general fara prea mare interes pentru televiziunea cu program redus. Eu stateam in cercul meu, rasfoiam alene pierduta in ganduri si priveam strada clatindu-mi din cand in cand ochii in apa siroaie. Cartea era mostenita din generatie in generatie si era lipita cu scotch. Paginile erau ordonate dupa ingredintele principale, dupa modurile de preparare si miroseau a multe rasfoieli anterioare. Nu stiam exact ce anume cautam, ma gandeam insa ca-mi voi gasi calea rasfoind pagini deja tavalite in timp. 

La un moment dat, pagina o suta cinzeci si unu mi-a starnit curiozitatea. Am luat o foaie alba A4 si un creion proaspat ascutit si am inceput sa notez. Pe la mijlocul listei mi-am dat seama ca n-am destula sare. Mi-am cautam umbrela neagra, am gasit-o intr-un final si apoi m-am incaltat. Am deschis usa de la intrare, picurii ploii m-au stropit drept in fata, am continuat cu incredere pana la poarta. Am inchis-o cu cheia si am urcat dealul, o suta de metri spre dreapta. Poarta vecinii din deal era descuiata, am intrat fara sa bat, holul era lung, rece si umed, bucataria zambea cocheta la capat. Vecina spala vase si cand m-a vazut a pus cafeaua pe foc. Dupa vreo doua ore de taclale si barfe mi-am luat sarea si m-am intors prin ploaie o suta de metri mai jos. Era deja aproape noapte, am pus sarea pe masa din bucatarie si mi-am facut planul pentru ziua de maine. Lista putea sa mai astepte o noapte.  A doua zi am varsat cafeaua pe lista scrisa in creion si a trebuit sa o iau de la capat. Oricum ploua … 

Azi cartea ingalbenita a fost reeditata si eu o folosesc doar din cand in cand. In rest caut pe Internet si cand imi lipseste ceva dau eventual un SMS sa intreb daca mai exista in stoc. Cand nu mai exista, mi se trimite un link catre un magazin on line cu livrare la domiciliu. Totul se livreaza azi la domiciliu. Cand imi place ceva dau un copy/paste si pun pe disk. HDD 1TB accesibil in retea locala, triez dupa nume si obiect. Imaginile sunt clare si au o gramada de pixeli, detaliile sunt fine si imi lasa gura apa. Cand imi place o imagine foarte tare, dau „like” si „share on Facebook”, sunt atat de incantata incat nu pot sa-mi pastrez emotia numai pentru mine. Imaginile care-mi plac le ordonez si pe ele, discul e incapator.

Vecina s-a mutat de mult si cafeaua mi-o beau acum de una singura citind bloguri. Cand imi place ceva raspund. Sau dau „like”. Cand nu-mi place ceva raspund. Cand mi-e complet indiferent trec la alt blog. M-am obisnuit atat de tare sa spun ce am de spus incat ma trezesc uneori vorbind neintrebata. Si uneori nu-i de ras. 

Oamenii in carne si oase ii vad pe drum si ii analizez unul cate unul si apoi, daca m-au impresionat intr-un fel sau altul, imi descriu senzatiile in word si apoi le partajez cu ceilalti, in general oameni pe care nu i-am intalnit niciodata in carne si oase dar asta nu conteaza prea tare, ideile nasc idei si asta e esential. 

La cafeaua de dimineata filozofez cu colegii pe diverse subiecte si apoi ne intoarcem in birouri de minumum doua persoane si continuam sa apasam pe taste. Azi nu putem trai fara taste. Azi am trimis o suta de emailuri dintre care un sfert le-as fi putut afirma ochi in ochi, zece metri la stanga sau douazeci de metri la dreapta. Dar azi nu prea se mai face sa spui lucrurilor pe nume fara urme, am vazut eu, cine nu-si scoate umbrela la timp, risca sa fie udat pana la piele si sa devina imposibil de re-utilizat imediat dupa. 

Astazi in general sunt multe lucruri de spus, atat de multe si uneori atat de contradictorii incat imi depasesc limita de stocare. Si atunci apelez la memorii capacitate mare si clasez totul pe categorii. Cand am nevoie de ceva, lansez doar o cerere indicand criteriile si rezultatul e aproape instantaneu. Am mare noroc cu procesoarele astea rapide si cu spatiu de depozitare deportat. Fara ele poate n-as fi facut fata situatiilor. Sau fara ele poate situatia nu s-ar fi ivit? Cine sa ma stie, totul este imbricat, noi cream situatii sau situatiile ne creaza pe noi, educandu-ne in sensul dictat de tendintele la moda?  

Sedintele cand sunt, sunt lungi si plictisitoare. Fiecare vine cu PC-ul propriu si noteaza diverse chestii sau se face ca noteaza diverse chestii. In general se spun lucruri deja spuse de cel putin zece ori. Pe mine una ma enereveza sa ascult lucruri auzite de cel putin zece ori si atunci apas pe taste concentrata. Inainte mazgaleam cercuri si linii, azi par inteligenta si in pas cu tendinta generala a grupului, ma fac ca iau notite dar defapt citesc prin gandurile altora. Pe net. Azi imi e posibil sa citesc prin gandurile altora, privind departe prin cei prezenti. Azi imi e posibil sa aleg sa fac ceea ce vreau sa fac. Am acces rapid la lume si pot selecta gandurile care-mi plac la orice ora din zi si din noapte. Creez discutand si avansez in ritmul meu. E bine asa, imi vine manusa. Si totusi …

Lumea ar exista si fara Internet. Ar exista pur si simplu. Ca acum treizeci de ani. Probabil mai umana, mai aproape, mai deschisa. Fara Internet lumea ar fi reala. Ar simti lucrurile atingandu-le. Ar visa lucrurile imaginandu-le. Ar picta litere desenandu-le. S-ar auzi strigandu-se peste umar si zambindu-si reciproc. Fara Internet lumea ar cauta putin mai tare, probabil pe ocolite, probabil iterativ. Raspunsurile ar ajunge mai tarziu, poate niciodata. Fara Internet lumea s-ar invarti in cerc pana ar gasi iesirea si atunci ar pune-o de-o bauta cu vecinii. De fericire.  

Fara PC-uri cu putere de calcul si memorie deportata am fi probabil debordati. Sau poate ca n-am fi debordati pentru ca n-am stii ca se poate si altfel, ca se poate mai mult, ca se poate mai repede. Ignoranti in necunoastere, fericiti in necunoastere. Am vrea probabil mai mult, nu din ce in ce mai mult. Am trasa cercuri cu penita si apoi le-am umple cu dorinte. Am schimba cercurile intre noi si ne-am da cu parerea in jurul unui ceai.

Fara Internet, putere de calcul si memorie deportata am fi probabil mai lenti, probabil mai naivi dar cu siguranta mai umani. Sau cine stie ?

Articol participant la Superblog 2012.

Anunțuri

2 gânduri despre „Undeva la mijloc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s