@ Gonard Fluit
De câteva zile
Bune
O carte stătea
Cu burta la soare.
Eu o priveam
Fascinată de suplețea metaforelor
Le stătea terbil de bine
Asortate cu nori
Iar norii
Nu anunțau nici măcar ploaia.
Era cald și voluptos
Si mirosea a fum
Si foile rămâneau albe.
Deodată s-a făcut gri
Și nu s-a mai văzut
Nici un rând.
Iar oamenii și-au pierdut direcția
Prin ceață.
Singură a rămas doar cartea
Privind în gol
În sensul metaforelor
Cu spatele la oameni.
Reclame
”Metaforelor le statea terbil de bine
Se asortau cu norii”
Îmi place asocierea. De fapt, îmi place toată poezia. 🙂
Imi pare tare bine, o scrisesem initial pentru „fotografie Nemira” dar apoi mi-am dat seama ca nu prea se potriveste cu nici o poza pe care as fi putut-o fabrica. As fi vrut sa pot fabrica o poza cu o banca intr-un parc sub frunze care cad peste o carte deschisa la soare si nori. Din pacate aici a venit deja aproape iarna, soare nu mai este demult si cerul e gri….
prima impresie chiar asta a fost: că e pentru Nemira. după aceea am remarcat că nu e nici o fotografie. oricum așa e mult mai mare impactul. a rămas pur și simplu O carte.
Şi eu am crezut tot la fel, dar ştiam că ai scris deja…era foarte potrivită!!!! Degeaba zici tu că nu.
Pai poate, dar lipsea … poza.
e mai buna cea pt nemira. parerea mea. suna mai…de nota mai mare :))
Multumesc Ioana pentru ganduri, cea pentru Nemira am „fabricat-o” in stilul subiectului cartii, din ce mi-am mai adus aminte ca o citisem de mult. Problema e ca poza nu e profesionala ca n-am photoshop si aici costa licenta si oricum nul-am folosit niciodata asa ca a trebuit sa ma descurc asa, cu mijloace arhaice. In fine, m-am amuzat cu textul in schimb .
eu am photoshop si tot nu am facut o poza profesionala 😀