Poarta


Poarta era verde-fier si incepuse sa rugineasca pe la incheieturi. Incheieturile le ungeam cand scartaiau prea tare dar ruginei nu parea sa-i pese: ea avea calea ei batatorita si basta! Creta scartaia melodios pe suprafata plata si lasa in urma firisoare fine de dare albe, praf imprastiat in patru zari. Eu tineam creta in mana si apasam delicat perpendicular exact pe mijlocul portii. Scriam ganduri, imi placea teribil sa le vad expuse, asa goale si in vazul tuturor. Le scriam si le lasam acolo peste noapte. A doua zi de dimineata le priveam, uneori scurse de ploaie, alteori intacte. Le numaram rar si imi spuneam de fiecare data ca mi-ar fi fost buna o poarta putin mai incapatoare.

Aveam atatea de spus.

Cand a ruginit de tot poarta, mi-am depus gandurile direct pe foi albe cu linii orizontale, caiete de cate o suta de file imbracate intr-un fel de musama albastru-cer-senin. Cum aveam o groaza de ganduri, am umplut o groaza de caiete – vreo zece daca imi aduc bine aminte. Apoi am trecut la altceva, lasand gandurile pentru mai tarziu. Caietele le-am pus insa bine, intr-un fel de sertar al unei vechi biblioteci care incurca pe toata lumea. Sertarul avea asa-zisul lemn aproape umflat si abia reusea sa se deschida.

La un moment dat am plecat si de atunci nu mi-am mai revazut niciodata caietele. Chit ca m-am intors de zeci de ori. Disparusera pur si simplu in ritmul vietii, ele, si cu ele toate vechile gandurile. Mi-a parut tare rau dupa ganduri, ma gandeam ca ani dupa le-as fi putut regasi fragede si inocente, datatoare de speranta. N-a fost sa fie…

Intre timp am renuntat la caiete si m-am lasat purtata de diverse curente si practici la moda. Azi imi pun gandurile la pastrat … nici eu nu stiu unde, scriu intr-un patrat ce defileaza si apoi apas „Save” si atunci gandurile incremenesc undeva, probabil departe. Cineva mi-a explicat ca s-ar duce printre nori si mi s-a parut amuzant. Sa ai capul in nori si la propriu si la figurat, asta da minune tehnologica. Sa ma zica cineva ca stiinta nu stie ce-s alea metafore !

De cand cu caietele pierdute undeva intr-un sertar scos din uz, m-am invatat minte. De atunci mi-am implementat un propriu sistem de securizare a gandurilor si, pana una alta, totul merge cum trebuie sa mearga : am reusit sa nu pierd inca nici un gand si sunt multumita. Gaselnita e simpla si necesita doar un „copy”, un „paste” si un „save” pe discul extern. In plus de chestia cu norii. Asa ma simt eu bine, ce-i in mana nu-i minciuna. Simplu si la indemana celor „cu picioarele pe pamant” (pentru cei interesati exista o sumedenie de promotii pe subiect : exemplu de pret HDD Extern).

Gandurile distribuite pe la altii, undeva, departe, imi cam dau fiori pe sira spinarii si detest genul asta de senzatii. Cum mi-am pierdut deja o sumedenie de ganduri, ma cam tem de chestiile pe care nu le pot controla si verifica in mod direct. Pentru moment sunt multumita de situatie : am o gramada de ganduri si nu sufar deloc, le pun la caldut la trei metri maxim spre geam si le gasesc cand le caut. Spatiu mai e inca garla si ganduri la fel. Stiu insa ca nimic nu-i infinit cu atat mai putin spatiul, stiu ca la un moment dat va trebui sa-mi sincronizez apucaturile cu apucaturile cele mai uzuale, stiu ca va trebui sa accept inca inacceptabilul, norii si imensitatea lor. Efemera totusi…

Stiu ca norii vor avea si ei o existenta limitata in timp, ca se vor transforma dintr-o versiune beta intr-una alfa si ca apoi voi fi inlocuiti incet-incet de cu totul si cu totul altceva, un altceva inca vag si totusi un altceva cu o prezenta de sine statatoare, aproape tangibila. Ca doar imaginatia e formata dintr-o multime infinita de ganduri naravase…. Imi imaginez deja spatii paralele invizibile si accesibile la cerere, mii de spatii disponibile in versiunea lor „locala-statica” sau „ultra-compresie-mod-itinerant” pentru cei ca mine, cu capul in nori dar cu picioarele pe pamant.

Imi imaginez vise si ganduri, le arunc in spatiu si apoi le pun la pastrat, aproape de inima. Nu vreau sa le mai pierd odata.

Articol participant la Superblog 2012.

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Poarta&8221;

    1. de9XDa …mi-au trebuit 55 de secunde sa-mi dau seama care-i gandul ascuns in spate. De unde treaba ca mi le-am pierdut odata demult pe diverse drumuri si acum imi revin cu greu 😉 Nu, nu se mai intorc, nu sub aceasi aceasi forma, nu cu aceleasi cuvinte, nu cu aceasi intensitate. Imi aduc aminte de o poezie scrisa pe vremea liceului, era exceptionala dupa parerea mea, am pus foaia la pastrare intr-unul dintre cele zece caiete cu linii orizontale si … dusa a fost. Azi nici nu-mi mai amintesc despre ce anume era vorba; Stiu doar ca era frumoasa de-mi dadeau lacrimile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s