Vin spumant

Pefect plata. Aproape transparenta, cu cate o pata de culoare din cand in cand. Alunecatoare. Gheata peste tot, oras derdelus. Ger cu dinti de fildes douazeci si patru din sapte. Mirosea a fum si carbuni aprinsi, jarul tinea atat cat ii era dat sa tina. Fum drept, carne sarata, pahare aproape pline. Liniste si stele.

Aleea de langa patinoare lucea in umbra batranilor stejari. Oamenii alunecau, unii cadeu rapusi de ger altii se agatau intre ei. Gheata era groasa. In dosul strazii principale, strazi secundare, paralele. Case aliniate direct la strada. Odata am bufnit nervoasa „unde naiba or fi cosurile de gunoi”. O voce catarata undeva in spatele unui grilaj metalic a raspuns neintrebata si totusi politicoasa „primarul nu s-a gandit si la cosurile de gunoi”.

Pe la unsprezece si jumatate spre miezul noptii era tare frig. Aburii ieseau pe nas si inghetau cand iti era lumea mai draga. Avansam in sir indian pe mijlocul strazilor, trotuarele stramte luceau primejdios, simteam ca nu ma mai simt, apasam taios de la genunchi in sus si asteptam o reactie. Aproape degeaba.

Piata din mijlocul orasului gemea si numaratoarea inversa inca isi astepta randul. Vizibilitatea ni se paruse perfectibila, am luat-o putin spre stanga, o strada paralela, o farmacie, un magazinas de pietre semi-pretioase, putin spre dreapta.

Artificiile au inceput exact la fix si au tinut fix cat trebuia. Nu m-am bucurat, am ciocnit, am urat, am gustat.

Vin spumant dulce.