Abisuri

Intr-o desavarsita lipsa de repere caut faptele cu insistenta celui aplatizat de monotonía inconjuratoare. Exista fapte si fapte, cele cu adevarat importante sunt faptele-povesti, faptele-imbold, faptele cu substrat, faptele-esenta nediluata.

Undeva nu departe de o usa deschisa larg spre un hol luminat de un neon puternic, un om trece in fuga, baga capul pe usa, se face ca nu gaseste ceea ce cauta, trece mai departe, priveste prin mine, nepoliticos, ignoranta lui pune bazele unui non-reper, o ne-fapta totusi poveste, un adevar contestabil. Omul vorbeste intreband de altul, omul nu-mi vorbeste intreband de mine. Ne-fapta lui naste un imbold sublim, ne-fapta lui imi zgandare substraturile, trezindu-ma la viata. In pofida non-gestului, ii multumesc omului in gand.

Omul obtine raspunsul, omul pleaca mai departe, usa ramane deschisa spre holul luminat inca de un neon. Eu raman in urma omului sa-i disec ne-fapta  «o fi fost doar grabit, doar prost organizat, doar pana peste cap». O fi fost dar tot degeaba, ne-fapta dupa ne-fapta roade incet, pana la os, verticalitati inca intacte.

Constiinta nu-mi spune nimic, ne-fapta trece drept nesemnificativa. Si totusi …