Drumuri

Stropi mici si uzi se scurgeau pe geamurile aburite, complet imuni la zumzetul interior. Nu departe de mine, un grup inconjurat de trei bagaje imense sporovaia cand in franceza cand in chineza zguduindu-mi neinvitat lasitudinea matinala. Pe randul din fata, un barbat la vreo patruzeci de ani parea sensibil deranjat si de lumina tipatoare si de zgomotul ambiental si arunca din cand in cand priviri graitoare peste umarul drept.  Barba-i era nerasa de cateva zile si ochii mici i se pierdeau intre doua sprancene stufoase. Il priveam putin, ca  din intamplare si mi-l imaginam cautator de vise in spatele unui sir nesfarsit de nopti albe. Pe langa el priveam inca somnoroasa ansamblul parcurgand cu privirea personajele, unul cate unul si sfarsind de fiecare data departe de realitatea tangibila, atunci cand randurile dese, de data asta perfect iluminate de un neon proaspat schimbat, ma trageau de maneca, ademenindu-ma cu realitatile altora, probabil demult apuse.

Ascultam cuminte sfatul randurilor si te regaseam pe tine, femeia anilor saizeci, povestind povesti in povesti, purtata de pasiunea clipei dintr-o viata in alta, tu copil in camaruta de pe «Cercului» inconjurata de povestile celorlalti, tu adolescenta mereu in gazda dintr-o camaruta mica dar curata asezata direct pe pamant nu departe de valuri si nisipul fin, in alta camaruta, un pic mai mare, data cu imprumut «asa ca intre neamuri buni», tu adult la randul tau intr-o alta epoca slalomand printre zile de egale treceri si umpland cu dragoste de mama spatiul lasat intre doua chenzine. Imi placea sa te citesc cate putin odata, sa incerc scurt dar intens tentatia pasiunii tale pentru vorbe cu talc, ascunse delicat in spatele unor intamplari ce-mi aduceau aminte de povestile copilariei mele.

Pagina dupa pagina ma regaseam pierduta undeva pe o alta carare si traiam fiecare moment cu intensiatea clipelor tale, cu o unda de fericire instantanee abia disimulata printre randuri. Traindu-te, minutele mi se scurgeau printre degete, nepasatoare, privind in gol sporavaiala din jur si admirand doar din cand in cand peisaje intr-o perpetua schimbare. Uneori as fi vrut sa-ti iau din nou locul, sa mai incerc odata acelasi drum, sa-ti testez capacitatea de a te regasi dintr-o iubire in alta, intre cei cativa , doar cativa, ce te-au transformat cu adevarat. Aproape sapte povesti, aproape o viata de om. Caci eu nu te credeam pe cuvant cand declarai undeva pe la mijlocul capitolului patru ca tu n-ai incerca acelasi drum de doua ori la rand, ca ceea ce a fost a fost doar sa fie.

Cand vroiam sa-ti iau drumul de la capat, cartea-mi cadea temporar in poale, temporar parasita langa umbrela stransa bine si geanta «buna la toate» si atunci descopeream mirata un lac cu lebede albe intre doua cladiri gri umezite de ploaie si-mi spuneam ca trecusem de nenumarate randuri pe langa el scufundata in vietile altora, uneori catarata pe muntele Fidji, infofolita bine langa un foc lasat de altii, alteori pe o terasa dintr-o periferie japoneza privind fumul negru de peste drum, degustand amarul unei beri si  insotind cu conversatii profund filozofice gestul ofrandei in prea plinul momentului : un trandafir alb smuls in fuga de imaginatia debordanta a tanarului inca ezitant, inca cautator si totusi aroape adult.

Privind peisajele-n miscare sub picurii din ce in ce mai desi ai diminetii, va multumeam in gand, pe rand, la fiecare, pentru fiecare secunda impartasita intre mereau aceleasi doua destinatii, voi personaje cu siguranta odata reale, voi ale altora vieti si crampeie, voi evadari profunde in cautarea unor repere.

In ritmul taraganat al rotilor sub ploaia deasa inchideam spre sfarsit ochii imaginand la randul meu, propriile-mi randuri.

Acest articol este dedicat unor personaje traite cu adevarat pe mereu acelasi traseu dus-intors si participa la etapa 4 a Spring SuperBlog 2013. Multumiri din inima pentru clipele perfect umplute: Ilenei Vulpescu, Améliei Nothomb, Haruki Murakami.