Am promis ca voi reveni cu detalii, si pentru ca e vremea muzeelor si a noptilor fara griji, iata-ma !
Uneori am nevoie urgenta de arta si atunci privesc la stele (daca sunt) si-mi pun cate o dorinta. Setea asta ma ia de obicei pe neasteaptate si, odata servita, se sterge tacticos pe bot multumind sortii de oportunitatea oferita si oferindu-i la randul sau in dar senzatii de durata, pline de culoare.
Utima sete mi-am petrecut-o intr-un fel de vis, la MoMa New York, tocmai coborata din nori sub un cer practic mai tot timpul senin. Senzatiile primite in dar sunt si azi inca lungi, porti cu lacate multiple si chei criptate, nopti iluminate de inspiratia actului artistic.
Acestea fiind spuse, mi-am spus ca n-ar fi politicos sa pastrez senzatiile numai pentru mine, deci, pentru ochii iubitorilor de arta contemporana, cateva franturi, la intamplare:
Niste forme date doar de inteles (nu, nu sunt nici nuiele si nici case fara grinzi),
O pura intamplare, plina de semnificatii,
O contradictie explicata de un simplu fermoar.
(multumesc duzinei propuse de Psi pentru „tusa finala”)
Abisuri 
Mulțumesc.
Mai am inca multe alte franturi de cam acelasi tip, le voi partaja incet, incet, in functie de inspiratie.
încet, fie, dar nu PREA încet 🙂
sînt superbe!
Subscriu. Mulţumesc! 🙂
cu drag. 🙂 mă bucur că te-au ajutat.
Multumesc mult. Mai vrem.
Dar esti teribila. Tu nu scrii poezie. Tu o traiesti.
Da, au dreptate, si de multe ori ma servesc de imagini pentru a trai poezia din spatele lor.
dacă rândurile mi-au plăcut, nu aş putea zice că mă omor după arta contemporană 🙂
Este adevarat ca este putin … altfel (de fapt am facut o eroare, nu este arta contemporana, este arta moderna , arta conemporana urmeaza imediat dupa). Mie mi-au fost ‘deschisi ochii’ in urma nor conferinte pe tema unde se explicau tendintele si metaforele ascunse in spatele formelor. Asa l-am descoperit pe Dali,
Ai dreptate, chiar sunt altfel, dar sunt și foarte interesante. Mie mi-au plăcut!
Imi pare tare bine ca le-ai apreciat !
Formele date doar de inteles sunt…altceva. Trebuia sa ma vezi. Mai intai am cascat ochii mari. Apoi am aplecat capul la dreapta. imi minte mi=au venit niste chestii perverse…si in final am inceptul sa rad. Nu ma mir ca la final nu am fost in stare sa mai gasesc cainele. Geniale fotografii!!!
Ha, ha , ha , mie mi-a trebuit ceva timp bun sa-l gasesc (pe caine) , daca nu ascultam „ghidul audio” nici nu stiam ca este si un caine pe acolo. Ca adepta a metaforelor, am gasit genul acesta de arta exact pe gustul meu. Imi pare bine ca ti-au placut, mai am si altele de acelasi tip, le voi posta cat de curand.
Pai m-ai castigat de la dresurile alea din fotografie, dar acum cu atat mai mult…:)
Intodeauna abstractul atrage!
Crezi?
Absolut.
Eu mi-am desenat pisica pe geamul de la balcon, am făcut-o abstractă, cu curu’n sus, că şi-aşa-i absurdă. 😆
adevăru’ e că, cum naiba să vezi câinele, când nu-l cauţi de la început spre sfârşit, ci în mijlocul a ceva? 😆