Scriu cu perdea pentru ca mi-e tare jena dincolo de ea. Scriu cu perdea pentru ca voalul voaleza faptele, deformandu-le. Scriu cu perdea pentru ca nu-mi place sangele rosu-proaspat. Cand nu scriu cu perdea, citesc dincolo de voalurile altora, incercand sa ghicesc culoarea cerului.
Cand nu scriu cu perdea si simt cum ma impung ganduri dincolo de voal, tac. Si las timpul sa taca si el pana trece de tot. Uneori ma gandesc ca voalul e prea plin si ca dincolo nu trec cate ar trebui sa treca. Uneori imi spun ca voalul e prea mat si ca lumina e mult prea plata. Atunci decid sa testez perdelele altora. Ating voalul si-i simt consistenta. Ating voalul si compar tesatura. Incerc perdeaua cu degetul, incerc sa prind ideea printre doua randuri fine. Cand am impresia ca am prins ideea bine de tot, trec la randul urmator. Uneori perdeaua se sfarseste brusc si atunci apare sangele rosu-proaspat. Atunci imi iau degetele si le pun la ochi. Imi iau cuvintele si-mi astup urechile. Imi iau gandurile si o iau la fuga.
Pana uit de tot si de toate si-mi recuperez voalul defect. Caci mai bine un voal defect decat o balta de sange.
Nu am să comentez decât că, atunci când eu dau „like”, păi chiar e like. 😉 Altceva nu mă pricep să spun.
Pai atunci … multumesc pentru like. Si pentru tacere.
Am sa recunosc, eu nu ma omor foarte tare si foarte des dupa perdea. Sau cel putin asa cred eu despre mine, ca materialul din care mi-e facut scrisul meu transparent. Prefer baltile de sange din doua motive: o data pur si simplu asa ma simt construita; apoi pentru ca nu stiu sa tes suficient de bine.
Pai sa stii ca perdelele nu-s musai, atunci cand poti fara, e tare bine. Eu una nu prea pot.
Scrisul sub un pseudonim nu e perdea destul de groasa pentru tine ?
Si inca ce grosime ! Dar exista din cand in cand si gauri.
Oamenii care iti devin amici de pe blogosfera ?
Nu in sensul asta. Mai degraba ca uneori metaforele se sparg si lasa sa curga sange rosu-proaspat.