Uneori ma gandesc ca e dificil de urmarit un singur punct in miscare, pauzele sau contrasensurile pot provoca frustrari de tot felul. Asteptarea non-intamplarii sinucide defapt iluzii inca in fasa.

Uneori ma gandesc ca o metoda eficace de a rezolva problema ar fi dispersia punctului intr-o multitudine de puncte mai mici si autononome, fiecare cu propria traiectorie si propriul mod de a-si atinge tinta.

Astfel s-ar putea obtine o probabilitate mai mare de non-convergenta a tuturor punctelor catre acelasi rezultat si tot astfel s-ar echilibra putin defazajul intre cauza si efect.