Uneori ma gandesc ca e dificil de urmarit un singur punct in miscare, pauzele sau contrasensurile pot provoca frustrari de tot felul. Asteptarea non-intamplarii sinucide defapt iluzii inca in fasa.
Uneori ma gandesc ca o metoda eficace de a rezolva problema ar fi dispersia punctului intr-o multitudine de puncte mai mici si autononome, fiecare cu propria traiectorie si propriul mod de a-si atinge tinta.
Astfel s-ar putea obtine o probabilitate mai mare de non-convergenta a tuturor punctelor catre acelasi rezultat si tot astfel s-ar echilibra putin defazajul intre cauza si efect.
Abisuri 
Oricat as incerca sa traduc ideea ta in limbaj matematic nu mi se pare posibil. Limitata – eu.
Sau prea ermetica eu ?