Mai bine strangeam din dinti pana nu mai puteam si taceam naibii pastrandu-mi cuvintele la rece, pentru mai tarziu sau poate pentru niciodata.
Mai bine numaram in gand pana la zece si apoi pana la douazeci si asa mai departe pana cand m-as fi plictisit de cifre si as fi uitat de tot si de toate. Dar uite ca n-am putut sa ma tin de cuvant si i-am dat drumul la vale, in cel mai compatimitor mod gasit la indemana, in faza cu contextul si situatia, in cel mai sincer si mai tandru fel posibil, fara idei preconcepute, fara ganduri negre, doar cuvantul golit pana si de matafora. Fara amintiri analizate pe lungimea firului in patru, fara drepturi la replica ingropate de la brau in sus. Pur si simplu doar cuvantul in starea lui cea nepatimita de culorile omenesti.
In urma ramasa in locul cuvantului scapat, am simtit doar amarul unei odata impresii, acum devenite realitate. Mai bine taceam, macar mai exista o sansa.








Lasă un comentariu